Primăria Municipiului Fălticeni, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană “Sportul pentru Toţi” Suceava, organizează, în perioada 17 – 19 iunie, în cadrul proiectului Active Network, activităţi sportive cu copiii de la grădiniţele din municipiu.
Prima activitate sportivă a avut loc cu preşcolarii de la Grădinița cu Program Normal “Lizuca”. În cadrul concursului “Micul campion”, micuţii au participat, pe stadionul “Tineretului”, la mai multe jocuri şi întreceri sportive coordonate de Cristi Bărculescu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava, profesorul Mihai Ioan, directorul al CSTA Suceava, şi primarul Cătălin Coman.
Scopul proiectului este creşterea interesului copiilor pentru practicarea sportului în activităţile extraşcolare, iar activităţile sportive organizate au fost un deliciu pentru preşcolari, dar şi pentru părinţii şi bunicii care i-au încurajat de pe margine.
“Sportul este ingredientul minune al unei vieţi sănătoase, lungi şi de bună calitate. Din acest motiv, sportul trebuie practicat începând cu cele mai fragede vârste. Încurajându-i pe copii să facă mişcare am observat că devin mult mai disciplinaţi, mai echilibraţi, mai eficienţi la grădiniţă şi la şcoală şi, nu în ultimul rând, mai încrezători în forţele proprii. În plus, aplică şi învață ce este corectitudinea şi respectul atât faţă de ceilalţi, cât şi faţă de muncă. Sportul are nenumărate beneficii pe plan fizic, psihic, emoţional, social şi intelectual. Am o experienţă bogată în coordonarea, la nivel de unitate, a proiectelor privind educaţia fizică, proiecte în care am avut ca şi colaboratori Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava, şcoli gimnaziale, cluburi sportive din oraş şi din judeţ cu care am organizat activităţi sportive deosebite”, ne-a spus educatoarea Doiniţa Bălan, de la GPN “Lizuca” .
Jocuri, ştafete şi întreceri sportive