Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul criminalei Jodi Arias, din Arizona, ajunge pe micile ecrane

Publicat in Jurnalul, joi 20 iunie 2013 ·

Corespondent Surprise, Arizona, SUA

Povestea lui Jodi Arias, criminala condamnată pentru că şi-a omorât prietenul într-un mod cu totul bestial va ajunge sâmbătă, 22 iunie, 2013, pe micile ecrane din SUA. Procesul fiind ultra-mediatizat în ultimele luni se aşteaptă ca şi vizionarea filmului să fie pe măsură. Scenaristul Richard Blaney, cel care a scris scenariul acestui film s-a grăbit să infirme speculaţiile potrivit cărora cei din industria filmului s-au orientat rapid din dorinţa de-a câştiga de pe urma unui caz de crimă senzaţional.

Recent, acesta a declarat cotidianului “USA Today" că echipa sa a finalizat scenariul filmului în luna decembrie, anul trecut. 

Jodi Arias şi-a omorât prietenul, Travis Alexander, la locuinţa acestuia din Mesa, Arizona, la data de 4 iunie, 2008 iar procesul ei a început să fie televizat din decembrie, 2012. “Jodi Arias: Dirty Little Secret" nu este un film despre procesul lui Jodi care a rezultat într-o condamnare “first degree murder", ci, potrivit scenariştilor, este un subiect cu privire în relaţia dintre o femeie care a devenit capabilă de crimă şi un bărbat care a avut ghinionul să se implice cu ea din punct de vedere sentimental.

Se pare că regizorii au petrecut nopţi întregi analizând filmări video, documente, rapoarte, dovezi cu amprente şi documente de tribunal, pentru a concepe şi scrie acest scenariu, care pe parcursul procesului care se desfăşura suferea constant modificări. “De fiecare dată când Jodi spunea ceva nou la proces, noi primeam telefoane şi eram întrebaţi dacă am putea să introducem acele faze în scenariu”, afirmă Richard Blaney. Rolul lui Jodi Arias va fi jucat de către actriţa Tania Raymonde, iar rolul lui Travis Alexander va fi interpretat de către Jesse Lee Soffer. Regia: Jace Alexander.

“Portretul lui Jodi pe care încercam să-l zugrăvesc era într-o cont

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 26 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 29 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 42 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°