Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: România nu este pregătită să preia preşedinţia UE în 2019

Publicat in Romania Libera, joi 20 iunie 2013 ·

Administraţia românească nu este pregătită să preia preşedinţia Uniunii Europene în 2019 şi este greu de crezut că o reformă, care nu s-a făcut de pe vremea lui Cuza, se poate aplica în şase ani, a declarat, joi, Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi vicepreşedinte PNL, informează Mediafax.

"Am propus un proiect naţional, «România 2019». Este anul în care România din punct de vedere administrativ trebuie să-şi arate maturitatea, va trebui să arate că este parte a Uniunii Europene. În 2019 vom avea preşedinţia Uniunii Europene. Miniştrii noştri vor conduce consiliile de la Bruxelles, departamente din ministere trebuie să dea evaluări, trebuie să ofere priorităţi miniştrilor", a spus Vosganian la conferinţa "Cei mai mari jucători din economie", organizată de Ziarul Financiar.

Citeşte şiVosganian explica de ce România nu poate avea o mare creştere economică

El a arătat că mai sunt doar şase ani până atunci şi că va fi greu să se aplice o reformă care lipseşte de vreme îndelungată.

"Nu mai e mult până atunci. Noi n-am reuşit să reformăm administraţia de pe vremea lui Cuza până acuma, darămite în 6 ani cât a mai rămas. De aceea propun acest proiect naţional «România 2019»", a afirmat Vosganian.

El spune că administraţia trebuie să iasă din "obsesia crizei".

"Administraţia românească este încă inhibată de criza economică. Noi ţinem cu mâna un perete să nu cadă şi fireşte că nu vom reuşi să ajungem până la uşă. De aceea, întreaga administraţie trebuie să iasă din această obsesie, din această captivitate a necesităţii doar a stăpânirii crizei. Criza nu poate fi stăpânită decat prin creştere economică, prin relaxare", a mai spus Vosganian.

Administraţia românească nu este pregătită să preia preşedinţia Uniunii Europene în 2019 şi este greu de crezut că o reformă, care nu s-a făcut de pe vremea lui Cuza, se poate aplica în şase

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 53 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 55 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°