Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu: GFR pune condiții la oferta financiară, dacă le menține, e descalificată

Publicat in Cotidianul, joi 20 iunie 2013 ·

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunțat joi, cu aproape două ore întârziere față de ora la care era așteptat, că este în negocieri cu GFR, singura companie rămasă în cursă pentru privatizarea CFR Marfă, întrucât compania condusă de Gruia Stoica pune condiții în oferta financiară.

"Astăzi a avut loc ultima etapă a procesului de privatizare a CFR Marfă. Astăzi s-au deschis ofertele tehnică şi financiară. Oferta tehnică a companiei a fost corectă şi compania GFR a fost declarată calificată. Oferta financiară conţine nişte condiţii. Acum suntem în negocierea acestor condiţii. Dacă vom ajunge la o finalizare a acestei negocieri, astfel încât oferta financiară să nu aibă niciun fel de condiţii, vom finaliza procedura. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi descalificat ofertantul rămas în cursă", a precizat ministrul.

Fenechiu a mai precizat că, din punct de vedere tehnic, GFR se califică, oferta companiei fiind „cocrectă” și că suma oferită de GFR depăşeşte 180 de milioane de euro, acesta fiind și motivul pentru care încă mai au loc negocieri. Nu a precizat însă cât vor dura aceste negocieri și s-a mulțumit să afirme că este disponibil atît el, cât și consultanţii.

"Oferta este mai mare de 180 de milioane de euro. Este motivul pentru care suntem încă în negocieri. În ceea ce priveşte condiţiile cerute, atât timp cât se va renunţa la ele, putem să mergem mai departe. Dacă nu, nu vom merge mai departe, pentru că mandatul Comisiei de privatizare este foarte clar: preţul trebuie să fie peste 180 de milioane de euro şi fără niciun fel de condiţie", a adăugat ministrul.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunțat joi, cu aproape două ore întârziere față de ora la care era așteptat, că este în negocieri cu GFR, singura companie rămasă în cursă pentru privatizarea CFR Marfă, întrucât compania condusă de Gruia Stoica pune condiții în

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 2 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 10 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 4 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 3 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 9 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 7 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 9 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Vremea

București
acum

21°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

15°
dum.

14°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°