Recentul scandal stârnit de amploarea programului american de monitorizare a rețelelor sociale PRISM, care a dus la tensiuni cu Uniunea Europeană, a readus în atenție chestiunea controlului și supravegherii comunicațiilor populației de către autorități.
Pe langa interceptarea comunicațiilor simplilor cetățeni, ceea ce a mai surprins si nelinistit a fost si faptul ca un procuror american a pus sub ascultare 20 de linii telefonice ale unor ziariști de la agenția Associated Press, in ciuda faptului ca legea le garantează jurnaliștilor dreptul de a-si proteja anonimatul surselor.
Toate țările supraveghează și ascultă, periodic sau sistematic, comunicatiile unor suspecți, insa, în democrațiile occidentale este nevoie pentru asta de un mandat judecătoresc.
In mai toate țările procurorii au nevoie de un ordin judecătoresc pentru a purcede la interceptarea telefonului cuiva, sau a emailurilor. In schimb, nu in toate țările inregistrarile interceptărilor pot fi folosite ca probe intr-un proces. In Germania, de pilda, justiția le acceptă, dar in majoritatea țărilor ele nu servesc la altceva decât la a face sa progreseze ancheta.
Germania este, de altfel, extrem de legalistă in aceasta privință, motiv pentru care Angela Merkel i-a cerut in mod direct explicații lui Barack Obama, atunci când acesta a lăsat de înțeles ca, intr-adevăr, Statele Unite intercepteaza comunicatiile de pe retelele sociale ale cetățenilor altor țări.
Intr-un sistem prezidential de tradiție imperială cum e cel al Franței, Mitterrand însuși a putut, de-a lungul anilor 1980, să ceară serviciilor secrete sa asculte telefoanele opozantilor săi, ba chiar cele ale unor mari ziariști independenti, unii de la „Le Monde”, de pilda. Interceptarile erau practicate, fără niciun mandat judecătoresc, de către celula antiterorism creată direct de Mi