Românul va pleca de la Inter doar dacă milanezii îi plătesc salariul pe ultimul an de contract, adică 2,5 milioane de euro
Fundaşul român nu se află în planurile lui Walter Mazzarri pentru următorul sezon
Zilele lui Cristian Chivu (foto) ca jucător al lui Inter Milano par numărate. Cel puţin aşa susţine întreaga presă italiană, după ce fundaşul român s-a întâlnit miercuri seară cu şefii grupării milaneze, iar aceştia i-au propus rezilierea contractului. Însă Chivu nu doreşte acest lucru! Şi le-a transmis acestora că va pleca doar în cazul în care echipa „nerazzurră“ îi va plăti 2,5 milioane de euro, salariul anual pe care românul ar trebui să îl câştige conform contractului semnat în urmă cu un an.
Rojo şi Danilo în locul lui Chivu
Cotidianul „Corriere dello Sport“ a dezvăluit ieri că jucătorul român, care mai are contract încă un an cu Inter, nu se află în planurile lui Walter Mazzarri, noul antrenor al milanezilor. Care l-ar fi ameninţat deja pe Chivu că nu va rămâne nici pe bancă dacă nu va accepta să plece. Însă fundaşul nici nu vrea să audă de acest lucru! „Chivu mai rămâne încă un an la Inter, aşa cum prevede contractul său actual. Dacă joacă peste 50% din meciuri, i se activează o clauză care îi prelungeşte angajamentul pentru încă un sezon. Nu are ofertă de la Steaua, ajunge mai repede pe Marte decât înapoi în România“, a spus ieri Victor Becali, agentul fostului căpitan al naţionalei. Asta chiar dacă presa din Cizmă dă ca sigură plecarea fundaşului român de la Inter. „Danilo de la Udinese şi Rojo de la Sporting Lisabona sunt ţintele milanezilor pentru viitorul sezon. Chivu şi Silvestre vor pleca, Rannochia va rămâne“, a scris ieri „Gazzetta dello Sport“.
3 goluri în 165 de meciuri are Chivu la Inter în şase sezoane jucate în tricoul „nerazzurrilor“
Chivu nu a jucat decât 1.004 minute în 15 meciuri în sezonul tre