Fabrica de armament Mizil, cea de saltele şi filatura polarizau, în timpul comunismului, peste 15.000 de persoane, adică întreaga populaţie activă a oraşului. Astăzi, Mizilul se luptă cu şomajul, falimentul industriei şi un număr impresionant de asistaţi sociali

Pentru zeci de ani, Mizil a fost sinonim cu MFA (Mechanical Factory for Armament), tancuri, ML-uri (o prescurtare de Maşina Modernizată de Luptă a Infanteriei), saltelele Relaxa şi Filatură.

Industrializat cu „pompa“, oraşul avea, în timpul comunismului, o industrie care „duduia“, la propriu, şi care polariza mii de localnici, dar şi foarte mulţi angajaţi din oraşele din jur. „Până în 1989, din cei 20.000 de locuitori ai oraşului, 3.000 erau angajaţi la Relaxa, 7.000 la MFA, alţi 5.000 la filatură. Multe s-au schimbat de atunci“, este nostalgic Nicolai Paşol, viceprimarul oraşului.

Şi are şi de ce. Astăzi, raportat la o populaţie de aproximativ 17.000 de locuitori (populaţia romă a mai crescut în ultimii ani demografia, după ce se prăbuşise la 15.500 de locuitori), cel mult 3.500 – 4.000 au un serviciu.

Veche industrie a oraşului, „şifonată“ de tranziţie şi nevoită să ţină pasul cu cerinţele economiei de piaţă, mai dă o pâine pentru foarte puţini dintre ei. La Relaxa, privatizată, mai lucrează 200 de localnici, Filatura s-a închis şi a făcut loc unui atelier de croitorie, unde 100 de femei lucrează din greu pentru minimul pe economie, iar la MFA mai sunt cam 20 de salariaţi.

Afacerea cu mezeluri, scăparea Mizilului

Înainte de Revoluţie, fabrica de armament din Mizil (a fost înfiinţată în 1951) era cel important producător român de maşini de luptă pe şenile, iar după Revoluţie a furnizat toate maşinile de luptă pe şenile aflate în dotarea Armatei Române. După o privatizare de tip PAS (Programul pentru Acţionarii Salariaţi), fabrica de armament de la Mizil a ajuns, în 2012, î