Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podul dintre Roşcani şi Liteni, funcţional „până la recoltări”

Publicat in Crai Nou, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Lucrările la podul rutier peste râul Suceava din Roşcani, care face legătura cu oraşul Liteni şi care a devenit impracticabil după inundaţiile din 2010, după ce un picior de susţinere s-a rupt, sunt realizate în proporţie de 90%, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.

Potrivit şefului administraţiei judeţene, acest pod construit în 1959, cu o lungime de 140 de metri şi o deschidere de 26 de metri, a fost transferat de la CJ Suceava la Compania Naţională de Investiţii (CNI), pentru asigurarea finanţării refacerii acestuia. CNI a organizat o licitaţie câştigată de firma Soconi, care însă nu a lucrat în ritmul dorit, deşi există fondurile necesare. Nechifor a spus că a firma a promis că în 50 de zile va finaliza lucrarea.

La rândul său, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că a discutat cu angajaţii firmei care au arătat că, de săptămâna viitoare, încep să toarne betonul, astfel încât podul să fie funcţional la mijlocul lunii august. „Până la recoltări, podul va fi funcţional” a spus prefectul. El a subliniat că autorităţile judeţene au realizat o variantă ocolitoare care este funcţională pentru autovehicule cu masa totală până la 7,5 tone.

Câteva sute de localnici au blocat la mijlocul lunii martie un drum judeţean, nemulţumiţi că lucrările de refacere la podul peste râul Suceava nu s-au finalizat la trei ani de la inundaţiile în urma cărora a fost distrus.

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum 54 minute
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat. Australianul putea face până la 175 de ani de închisoare

Wall-Street.ro acum 21 minute
"Julian Assange este liber" şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia ameri

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Elevii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Care sunt nemulţumirile invocate

Mediafax acum 59 minute
Membrii Uniunii Elevilor Reprezentanţi şi ai Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Protestul se va desfăşura marţi. Elevii sunt nemulţumiţi de propunerea de statul al elevului avansată de minister.

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum 2 ore
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

News.ro acum o ora
ONU şi-a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP. "

Lucrări pe A1 şi pe A3. Circulaţia este restricţionată în mai multe sectoare

Mediafax acum 42 minute
Circulaţia maşinilor este restricţionată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti şi pe autostrada A3. Pe mai multe porţiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparaţii. Operaţiunea se desfăşoară marţi.

Două municipii din România, incluse în „topul fericirii". Ce oraș conduce clasamentul

Ziare.com acum 19 minute
Un nou studiu prezintă orașele în care locuitorii sunt cei mai fericiți din lume. Printre acestea se află și două municipii din România. Cluj-Napoca și Brașov sunt primele orașe din România care au ajuns în topul fericirii, conform unui studiu care

Coaliţia se reuneşte pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, cu două variante de lucru, 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin

News.ro acum 28 minute
Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, de la ora 10.00, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, în urma ultimei discuţii dintre cele două partide rămânând două variante de lucru, cu 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin. Premierul Marcel

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

18°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°