Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furturi incredibil de mari prin uşa lăsată deschisă

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Unui bărbat i-au fost furaţi, de exemplu, 2.700 de euro şi 5.500 de lei.

Doi ieşeni neatenţi au rămsa fără bani şi bunuri după ce au fost călcaţi de hoţi. Un bărbat în vârstă de 67 de ani din Iaşi a reclamat faptul că, după o perioadă de absenţă de acasă, hoţii au intrat pe proprietatea lui şi i-au luat 2.700 de euro şi 5.500 de lei. „La data de 20 iunie, poliţiştii au fost sesizaţi de către Vazile Z. despre faptul că, în perioada 20 mai - 18 iunie, persoane necunoscute care au profitat de neatenţia sa şi de faptul că uşa de acces în locuinţă nu era asigurată i-au sustras dintr-o cameră suma de 2.700 de euro şi 5.500 de lei“, a precizat subinspectorul Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei. În aceeaşi zi, o femeie în vârstă de 74 de ani, din Iaşi, a reclamat poliţiştilor că un bărbat a intrat în apartamentul său, uşa fiind deschisă, de unde a luat o geantă în care se aflau acte, bunuri şi suma de 800 de lei. Hoţii au porfitat de faptul că uşa nu era încuiată iar proprietarul era la vecini.

Unui bărbat i-au fost furaţi, de exemplu, 2.700 de euro şi 5.500 de lei.

Doi ieşeni neatenţi au rămsa fără bani şi bunuri după ce au fost călcaţi de hoţi. Un bărbat în vârstă de 67 de ani din Iaşi a reclamat faptul că, după o perioadă de absenţă de acasă, hoţii au intrat pe proprietatea lui şi i-au luat 2.700 de euro şi 5.500 de lei. „La data de 20 iunie, poliţiştii au fost sesizaţi de către Vazile Z. despre faptul că, în perioada 20 mai - 18 iunie, persoane necunoscute care au profitat de neatenţia sa şi de faptul că uşa de acces în locuinţă nu era asigurată i-au sustras dintr-o cameră suma de 2.700 de euro şi 5.500 de lei“, a precizat subinspectorul Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei. În aceeaşi zi, o femeie în vârstă de 74 de ani, din Iaşi, a reclamat poliţiştilor că un bărbat a intrat în apartamentul său, uşa fiind des

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 8 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°