Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ofiţer al MAI, într-o dispută pentru un loc de parcare. Poliţia a intervenit

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Un ofiţer al MAI a fost implicat într-o dispută pentru un loc de parcare, sâmbătă dimineaţă, în Capitală, şi a cerut intervenţia Poliţiei, în timp ce bărbatul cu care a intrat în conflict a solicitat ambulanţa şi a fost transportat la spital, de unde a plecat fără explicaţie, potrivit poliţiştilor, conform Mediafax.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, ofiţerul implicat în incident este şeful Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, generalul Dorel Grădinaru.

Acesta a apelat, la ora 5.35, la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la o dispută generată de revendicarea unui loc de parcare.

Poliţiştii bucureşteni, din cadrul Secţiei 22, s-au deplasat la faţa locului, legitimând cele două persoane şi stabilind identitatea acestora.

"Bărbatul care a sesizat incidentul, prin apelul unic de urgenţă 112, şi-a declinat calitatea de ofiţer al Ministerului Afacerilor Interne şi a declarat poliţiştilor că, fără voia sa, a fost implicat într-o dispută generată de revendicarea unui loc de parcare. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că ofiţerul MAI nu a generat, prin modul de comportare şi reacţie, un conflict fizic, ci dimpotrivă, a procedat la sesizarea organelor de poliţie abilitate să intervină şi să gestioneze astfel de situaţii", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Celălalt bărbat implicat în incident a pretins că se simte rău şi a solicitat ambulanţa, fiind transportat la spital, dar nu a putut fi consultat deoarece a părăsit zona unităţii medicale fără nicio explicaţie, mai arată reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

În momentul de faţă, la secţia de Poliţie competentă teritorial nu a fost depusă nicio plângere privind incidentul de către persoanele implicate.

Un ofiţer al MAI a fost implicat într-o dispută pentru un loc de parcare, sâmbătă dimineaţă, în Capitală, şi a cerut intervenţia Poliţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 58 minute
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum o ora
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Argeş: Copil de opt ani, rănit uşor de un urs pe care a încercat să îl hrănească din maşină. El a suferit zgârieturi la o mână

News.ro acum o ora
Un băiat de opt ani a fost rănit, sâmbătă, în timp ce încerca să hrănească un urs pe care familia sa l-a văzut pe marginea unui drum din judeţul Argeş, în zona barajului Vidraru. Copilul a fost zgâriat de animal la una dintre mâini.

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum o ora
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

19°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°