Directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Iaşi, Neculai Olariu, a prezentat ieri, în cadrul Comisiei de Dialog Social al Prefecturii Iaşi, un raport cu privire la estimarea producţiei agricole pentru anul în curs.
Comparativ cu anul trecut, recolta ce se va culege în următoarele luni se prezintă în cantităţi mai mari. Aceste valori au fost calculate folosidu-se două valori, producţia medie calculată şi suprafaţa terenurilor.
„După aprecierea mea, peste tot sunt nişte producţii medii la hectar bune şi foarte bune. Recoltatul pentru anul acesta se va realiza cu baza tehnică materială privată, formată din 3.200 de tractoare, 365 de combine ş.a. Am încercat, cel puţin teoretic, să încercăm să determinăm o perioadă optimă de recoltare. Am ajuns la un interval de şase zile, ceea ce vă rog să credeţi că nu e realizabil, întru cât suprafeţele mici conduc la micşorarea productivităţii muncii, prin desele întoarceri, prin deplasările repetate de la o zonă la alta. Mai sunt probleme privind întreţinerea şi repararea mijloacelor mecanice, dar eu sper că în două săptămâni de zile să realizăm, cu succes, campania de recoltare, începând cu orzul, continuând cu grâul şi celelalte: ovăzul, mazărea şi rapiţa“, a declarat Neculai Olariu.
Conform materialului prezentat de conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, judeţul Iaşi stă cel mai bine la capitolul grâu şi secară, unde, de pe o suprafaţă de 32.793 ha, având în vedere o producţie medie de 3.800 kg/ha, se aşteaptă o recoltă de 124.613 tone. Un rezultat bun se aşteaptă şi de la cultura de cireşe şi vişine, peste 22.000 tone. Anul acesta se vor mai recolta aproximativ 14.250 tone de rapiţă pentru ulei, 10.605 tone de ovăz, 6.000 tone de varză, 5.700 tone de orz, 2.000 tone triticale, 1.280 tone orzoaică de toamnă, 1.190 tone orzoaică de primăvară, 432 tone mazăre (pă