Visele au avut un rol decisiv în istoria mişcării revoluţionare ruse. Mai întâi, visele utopice ale Verei Pavlovna din romanul "Ce-i de făcut" de Cernîşevski, al cărui erou principal, Rahmetov, cel care dormea pe un pat cu cuie sprea a-şi oţeli voinţa de luptă, a inspirat generaţii de neo-iacobini.

Pe urmele precursorului întemniţat de ţar, Lenin a scris, în 1902, pamfletul "Ce- de făcut?" în care exclamă: "Trebuie să visăm!". Au trecut anii, partidul de avangardă întemeiat de Lenin a organizat lovitura de stat din noiembrie (stil nou) 1917, a stat la putere până în decembrie 1991, când a avut loc prăbuşirea

URSS. In urma unor acerbe lupte politice, Stalin a devenit succesorul

lui Lenin şi a exacerbat teroarea, a transformat Gulagul, întemeiat sub Lenin, într-una din instituţiile de bază ale sistemului ideocratic.

Stalin a murit în martie 1953, iar urmăşii săi, în frunte cu Gheorghi

Malenkov şi Nikita Hruşciov, au decis să-i eternizeze memoria. Trupul

despotului a fost îmbălsămat ăi amplasat lângă mumia fondatorului

bolşevismului în ceea ce s-a numit "Mauzoleul Lenin-Stalin". Veşnicia

lui Stalin nu a durat însă decât 8 ani întrucât, acum 50 de ani, în

octombrie 1961, Congresul al XXII-lea al PCUS a decis să mute trupul

neînsufleţit al tiranului din Mauzoleu şi să-l înmormânteze lângă

zidul Kremlinului.

Pentru Hruşciov era vorba de o revanşă postuma definitivă în raport cu

cel pe care îl venerase în timpul vieţii şi a cărui fantomă continuă

să bântuie mentalul colectiv. Răzbunarea personală se contopea cu

exorcismul public. Hruşciov fusese umilit de Stalin repetate rânduri.

Nu poate fi negat nici elementul de şoc psihologic trăit de Hruşciov

aflând despre amplitudinea inimaginabilă a Marii Terori (la care,

trebuie spus, participase el însuşi). În plus, stalinişt