Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Îmbulzeală la procesiunea moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

Publicat in Adevarul, luni 24 iunie 2013 ·

Peste zece mii de credincioşi au participat la procesiunea moaştelor sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Racla cu moaştele sfinte a fost purtată pe străzile municipiului Suceava pe un traseu care a inclus şapte dintre cele mai importante biserici din municipiu. Jandarmii au făcut cu greu faţă mulţimii de oameni care doreau să atingă racla.

Peste zece mii de pelerini din Moldova şi Maramureş au participat la la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Pimen Suceveanul, IPS Teodosie Tomitanul şi PS Macarie, cu prilejul hramului lăcaşului de cult.

Sărbătoarea a început de duminică dimineaţă când racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost scoasă într-un foişor în curtea mănăstirii. Oamenii s-au închinat pentru sănătate şi iertarea păcatelor. În noaptea dinaintea acestei sărbători, sute de maramureşeni au dormit sub zidurile mănăstirii, conform tradiţiei.

În timpul slujbei de luni dimineaţă, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical pentru patru persoane care au leşina în incinta mănăstirii.

În jurul amiezii, soborul de preoţi a ieşit din mănăstirea purtând pe umeri racla în care se aflau moaştele sfântului Ioan. Şi de această dată, în timpul procesiunii a plouat.

Jandarmii care au asigurat ordinea în timpul procesiunii au făcut faţă cu greu mulţimii de oameni care încercaă să atingă racla sau să se strecoare pe sub suportul cu care era transportată.

Procesiunea s-a desfăşurat pe traseul Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Biserica Sfânta Înviere – Biserica Domniţelor – Biserica Mirăuţi – Biserica Sfântul Dumitru – Biserica Sfântul Nicolae – Catedrala Naşterea Domnului – Biserica Naşterea Maicii Domnului – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou.

Sfântul Ioan cel Nou este protectoru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum o ora
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum o ora
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum 2 ore
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum 2 ore
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Sute de turișiti au ajuns la spital într-o destinație populară din Italia. Un virus transmis prin apă ar fi cauza

Adevarul acum 12 minute
O epidemie de norovirus în orașul Torri del Benaco din nordul Italiei, situat pe lacul Garda, a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane și a provocat multor altora diaree, vărsături, crampe, febră și greață, potrivit autorităților italiene, rela

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum o ora
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 5 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°