Una este să nu agreezi, poate cu argumente valide, opiniile politice ale cuiva, şi cu totul altceva să eşuezi lamentabil în astfel de judecăţi de valoare ridicole.

"Mă consider deja un expatriat. Am fost eliminat din viaţa publică de la noi cu o brutalitate securistică, şi nu mi-a luat nimeni apărarea. Cei din lumea culturală m-au tratat la fel. Am înţeles, în fine, că nu însemn nimic pentru nimeni în România de azi. Nu mai am nicio legătură cu viaţa publică românească şi nici nu vreau să mai am. (...) Că trăiesc în Austria, în America sau în România e total indiferent pentru mine. Înstrăinarea e aceeaşi". E un citat dintr-un interviu cu Mircea Cărtărescu apărut săptămâna trecută în revista "22".

Mă îndoiesc că această tulburătoare despărţire de România a celui care este probabil cel mai important scriitor al momentului va provoca mari emoţii în ţară. Mass media e mult prea ocupată cu Becali şi Alexandra Stan, politicienii cu promovarea unei constituţii care să-i scape de frustrările acumulate în ultimii ani, iar intelectualii de războaiele lor personale. Aud tot mai des în jurul meu despre cazuri de abandon a oricărui interes pentru ceea ce întâmplă în spaţiul autohton. Fie că e vorba de români care trăiesc în ţară, fie că e vorba de cei din străinătate. Chiar dacă nu avem de a face cu nume la fel de celebre ca Mircea Cărtărescu, fenomenul în ansamblu e unul semnificativ şi va avea un impact negativ major asupra evoluţiilor viitoare din ţară. Dar asta nu pare să stârnească nici un fel de îngrijorare. Nu neapărat la nivelul omului de pe stradă, ci la acela al elitelor intelectuale şi politice. Din contra, fie din oportunism, fie din cauza unor orbiri resentimentare, oameni de la care nu te-ai fi aşteptat ajung să emită argumentaţii bulversante din care nuanţele şi mai ales principiile minimale cu care ar trebui să se opereze dispar cu desăvârşir