Buena Vista Social Club revin în România pentru prima oară în formulă completă, într-un nou turneu european menit să ne aducă energia şi buna dispoziţie cubaneză.
Omara Portuondo, Eliades Ochoa, Jesus ‘Aguaje’ Ramos, Barbarito Torres şi Guajiro Mirabal vor fi alături de Orchestra Buena Vista Social Club pe 25 iunie într-un concert extraordinar de muzică cubaneză. În deschiderea concertului va cânta Analia Selis, cântăreaţa de origine argentiniană stabilită în România.
Simpaticii cubanezi revin în România pentru a3-a oară, de data aceasta în formulă completă. „E posibil ca în alte dăţi să fi fost doar orchestra şi să fi lipsit unii dintre membrii fondatori, dar asta doar din cauza timpului, pentru că ceilalţi aveau alte angajamente şi atunci nu am putut fi cu toţii în acelaşi loc“, spune Eliades Ochoa, unul dintre cei mai importanţi interpreţi ai stilului son din toate timpurile.
Artiştii cubanezi din Buena Vista Social Club au decis să se întoarcă în România şi pentru că sunt foarte ataşaţi de publicul de aici, pe care trupa îl iubeşte şi îl respectă. „Pentru publicul român ne-am întors. Este un public foarte bun şi frumos care iubeşte muzica cubaneză. De fiecare dată când venim aici, ne simţim ca acasă. Temperamentul românilor este asemănător cu al nostru“, a declarat Eliades Ochoa.
„Înainte de a ajunge aici cu Buena Vista Social Club, am venit în România cu un alt proiect. Am cântat alături de muzicieni români, am călătorit cu ei, am descoperit diferite părţi din ţară şi m-am simţit foarte bine“, a completat Omara Portuondo, una dintre legendele Buena Vista.
Playlistul concertului din 25 iunie va include atât piese noi, cât şi melodii care i-au consacrat pe cei din Buena Vista Social Club pe scena muzicală: „Chan Chan“, „Dos Gardenias“, „20 anos“ şi multe altele. „Noi vrem să cântăm şi piese noi, dar publicul mereu ne li cere pe cele v