Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL îl propune pe diplomatul Lilian Zamfiroiu la şefia ICR. Severin pentru Gândul: "Rolul preşedintelui e de manager, nu de a-şi promova un cult al personalităţii"

Publicat in Gandul, luni 24 iunie 2013 ·

După forţarea demisiei lui Andrei Marga de la şefia Institutului Cultural Român, USL a agreat numele lui Lilian Zamfiroiu pentru a prelua preşedinţia instituţiei. Propunerea ca diplomatul Lilian Zamfiroiu să fie noul preşedinte al ICR a fost confirmată pentru gândul de senatorul PSD Georgică Severin, şeful Comisiei de Cultură din Senat.

Nominalizarea lui Zamfiroiu va ajunge mâine în Biroul Permanent al Senatului, ulterior, acesta urmând să fie audiat în Comisia de Cultură şi mass-media.

"Este propunerea USL ce va fi înaintată marţi Biroului Permanent al Senatului după care vom audia candidatul şi îl vom supune aprobării plenului Senatului probabil miercuri, bineînţeles dacă va trece de audieri", a explicat Severin.

Lilian Zamfiroiu este adjunctul lui Nicolae Manolescu la delegaţia României pe lângă UNESCO, la Paris.

Întrebat care este explicaţia pentru care USL a optat în primul rând pentru un diplomat, senatorul Georgică Severin a invocat relaţia pe care acesta va trebui să o aibă cu MAE. Lipsa de colaborare cu ministrul de Externe, Titus Corleţean, a fost menţionată de Andrei Marga, într-un interviu acordat gândul, înaintea demisiei, ca explicaţie pentru disfuncţionalităţile grave pe care i le-a reproşat premierul Victor Ponta.

"Sarcina ICR este să promoveze cultura pe plan extern. Preşedintele ICR are nevoie de contacte externe, trebuie să asigure colaborarea instituţională în primul rând cu Ministerul Afacerilor Externe, chiar şi cu Senatul. Rolul preşedintelui este de manager, nu este acela de a-şi promova un cult al personalităţii", a explicat Severin, pentru gândul.

Senatorul USL, a evitat să clarifice dacă nominalizarea vine dinspre PSD sau dinspre PNL, arătând însă că ministrul de Externe îl vrea pe Zamfiroiu la ICR."Este propunerea USL, a fost agreată de USL. Din câte ştiu domnul Corlăţean a fost încântat"

Dup

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 10 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 3 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 3 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 3 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 7 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°