La politicienii de top este fascinant sa urmaresti cum zeci de cuvinte se relaxeaza in mesaje scurte, menite sa creeze coliziune, sa nasca sentiment, stimulent si solutie, in constiinta publica. Intr-o societate sufocata de politicieni si politicianism, comunicarea reprezinta factorul dinamic al sistemului politic, generand o contributie esentiala la consolidarea pe parcursul perioadei dintre doua scrutinuri electorale a relatiei cetatean- om/partid politic. Relatie lipsita de vigoare, ce, clar, nu mai rezista la eforturi. Un amestec de sondaje, publicitate si mass-media, comunicarea politica reprezinta pentru politician o alternativa la violenta, fie ca vrea sa convinga, fie ca isi doreste sa insufle teama, iar in acest caz limbajul ii gestioneaza imaginea si activitatea. In cele mai multe cazuri apare o problema existentiala, si anume daca este sau nu discursul axat pe asteptarile grupului de electori pe care il vizeaza politicianul, sentimentul de empatie fiind primordial. Presiunea exercitata prin intermediul cuvântului, forţa ce sta în spatele său, dar şi rezultatul exceptional pe care acesta il impune receptorului este asociat puterii sau chiar dominaţiei, garantate de o buna comunicare politica. Cetateanului i s-a oferit dupa 1989 un nou model de a analiza valoarea politicianului, bazat pe o judecata a acestuia in agora, in spatiul public, prin intermediul mass-mediei, intr-un amestec de viata profesionala, privata si analiza a gesticii. Iar politicienii s-au adaptat treptat la propria lor transformare in “produse de vanzare”, intr-o perioada in care practicile de marketing politic şi de publicitate fac chiar si dintr-un invatator, o secretara sau un sofer, un politician cu notorietate. Infatisarea neconforma cu realitatea face totul in mediul politic. Avem nevoie de o societate a valorilor, iar politicienii se conformeaza si vin cu mesajul: “sunt un om cu pri