Nu ştiu dacă premierul Ponta ştia de tragedia românească de pe râul Moraca în momentul în care juca baschet 3 ori 3 într-o piaţă oarecare din Bucureşti, nu ştiu dacă ministrul de externe Titus Corlăţean ştia de carnagiul românesc din Muntenegru când dădea comunicate de presă despre premierul Ponta.
Într-o ţară normală, ministrul de externe (cel puţin el, dacă nu şi alţii) şi-ar asuma toate greşelile guvernanţilor şi ar demisiona. La noi nu se va întâmpla acest lucru, pentru că noi suntem o ţară unică, specială, subiectivă, în care totul este relativ, şi bunul simţ şi răspunderea şi conştiinţa personală.
Înţeleg de ce MRU sau alţi politruci au solicitat demisia lui Corlăţean. E dreptul lor de partide de opoziţie să taxeze orice gafă, orice prostie săvârşită de oamenii guvernării.
Dincolo de toate stângăciile administraţiei româneşti, cert este că am întâlnit şi oameni care şi-au făcut treaba serios: este vorba de secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, doctorul Raed Arafat, şi de toţi cei din Muntenegru, militari, doctori şi oameni simpli. A fost o lecţie de solidaritate umană, pentru care muntenegrenii merită toate mulţumirile (pe această cale, ca gest de mulţumire, sper ca România să sprijine Muntenegru în orice iniţiativă internaţională). Ca să-l parafrazez pe Băsescu, Muntenegru este cel mai bun vecin al României.
Fără a nesocoti în vreun fel amintirea românilor care s-au prăpădit în Muntenegru, eu aş declara o Zi de Doliu Naţional pentru victimele tuturor regimurilor care au condus România după 1989. Ca o excepţie, cred că Emil Constantinescu a fost singurul care şi-a asumat funcţia de conducător al tuturor românilor şi a încercat să conducă onest ţara, chiar dacă nu a făcut-o aşa cum ar fi trebuit, chiar dacă a comis greşeli, dar măcar a încercat, a vrut, a dorit să fie un lider echidistant, echilibrat, responsabil … şi nu doar AL