Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a fost parazitată politic TRAGEDIA din Muntenegru

Publicat in Romania Libera, marți 25 iunie 2013 ·

Multe se pot spune despre români- fie că sunt politicieni, ambasadori sau analişti- numai că nu ar şti să se umple de ridicol, din cap până în picioare, chiar şi în cele mai tragice momente, nu poţi să zici. Accidentul din Muntenegru a dovedit încă o dată la ce suntem cu adevărat performanţi în Europa.

În cazul autobuzului cu români răsturnat duminică într-o prăpastie din Muntenegru, primii care s-au remarcat au fost politicienii. Înţeleg că primele informaţii despre tragedie au apărut în România încă de la ora 19, prin intermediul agenţiei de turism care a organizat excursia şi care apoi a transmis ştirea la Ministerul Afacerilor Externe. Ulterior, informaţia a apărut şi în presă, astfel încât din ce în ce mai mulţi români aflau despre tragedia din apropiere de Podgorica şi poate se gândeau îngrijoraţi dacă printre victime nu se află şi rude sau prieteni. Ce făceau în acest timp autorităţile române?

Judecând după propriile afirmaţii, probabil erau închişi cu toţii într-un acvariu în care nu aveau televizor, internet şi nici semnal la telefon. Spre exemplu, competentul nostru ministru al Apărării, Mircea Duşa, ne-a informat că a aflat de accident mai întâi la 21,30 apoi, realizând că îl pune pe Victor Ponta în dificultate, a schimbat pe 22,40. Premierul nu era totuşi în acvariu cu ceilalţi miniştri, imaginile dovedesc faptul că juca baschet într-un meci demonstrativ, dar spune că a primit vestea tragediei în jurul orei 22, adică la patru ore de la accident. La ce ne folosesc însă toate aceste informaţii? Păi, la nimic, în condiţiile în care, ştim de la un alt demnitar român, subsecretarul de stat Raed Arafat, autorităţile din Muntenegru s-au descurcat singure, iar medicii şi asistentele din Podgorica au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a-i salva pe oamenii care se mai aflau în viaţă după prăbuşirea autocarului. Dar în timp ce cetăţenii destoinic

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Edward Iordănescu, după România - Ucraina 3-0 „E o victorie memorabilă, istorică“

Ziua Constanta acum 33 minute
România a avut parte de un debut extraordinar la Campionatul European de fotbal din Germania, după 3-0 cu Ucraina în grupa E. La final, selecționerul echipei tricolore, Edward Iordănescu, a subliniat importanța acestui succes. E o victorie memo

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 52 minute
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

În ce lume trăim? Copii torturați la o fundație din Botoșani. Erau bătuți și puși să stea în genunchi până la opt ore

Botosani News acum 59 minute
Mai mulți copii au fost torturați la o fundație din județul Botoșani. Anchetatorii au scos la iveală detalii de-a dreptul năucitoare. Minorii erau obligați să ia parte la acțiuni religioase, erau puși să muncească forțat și chiar puși să stea de la

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum o ora
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 43 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 5 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 8 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°