Sportiva hunedoreană Florentina Marincu (17 ani) şi-a făcut datoria pentru echipa României la Campionatul European de atletism pe echipe (seniori), contribuind la clasarea ştafetei de 4x100 metri pe locul 7 din 12 echipe.
Din păcate, echipa tricoloră a ratat, pentru numai 1,5 puncte, calificarea în Superliga Campionatului European pe echipe, situându-se la întrecerile Ligii I de la Dublin pe locul patru, cu 297,5 puncte. Atleta antrenată de Nicolae Alexe a fost unica junioară din lotul tricolor şi a confirmat speranţele puse în ea de oficialii Federaţiei Române de Atletism. Ca dovadă, ştafeta, formată din Maria Roşianu, Andreea Panaite, Florentina Marincu şi Andreea Ogrăzeanu, a încheiat cursa de 4x100 metri cu timpul de 45.37 şi s-a clasat pe locul şapte din 12 formaţii. Performanţa ştafetei a adus României şase puncte, într-o probă în care echipa Olandei, care a depăşit România la general, a fost descalificată şi a rămas cu zero puncte. Dincolo de dezamăgirea ratării calificării echipei, atleta de la CNS CSŞ „Cetate” Deva a acumulat o importantă experienţă competiţională în vederea participării la competiţiile categoriei sale de vârstă. Competiţiile de obiectiv ale Florentinei Marincu în această vară sunt Campionatele Mondiale de junioare II din Ucraina (10-14 iulie) şi Campionatele Europene de junioare I din Italia (18-21 iulie).
Sportiva hunedoreană Florentina Marincu (17 ani) şi-a făcut datoria pentru echipa României la Campionatul European de atletism pe echipe (seniori), contribuind la clasarea ştafetei de 4x100 metri pe locul 7 din 12 echipe.
Din păcate, echipa tricoloră a ratat, pentru numai 1,5 puncte, calificarea în Superliga Campionatului European pe echipe, situându-se la întrecerile Ligii I de la Dublin pe locul patru, cu 297,5 puncte. Atleta antrenată de Nicolae Alexe a fost unica junioară din lotul tricolo