În ciuda evoluţiei bune, Oltul Drăgăneşti se află într-un moment de răscruce, după ce finanţatorul Gheorghe Anghel (zis Felix Bercea) a anunţat că se retrage de la echipă dacă autorităţile locale nu se implică.
Oltul Drăgăneşti a avut un parcurs bun în Liga a IV-a, încheind sezonul pe locul al doilea în clasament după FC Balş, însă din toamnă viitorul echipei este incert. Felix Bercea a declarat că nu a avut încă o discuţie cu primarul din Drăgăneşti, dar a anunţat că dacă autorităţile locale nu se vor implica să sprijine mişcarea fotbalistică din oraş va renunţa la echipă.
„Noi avem ca obiectiv să câştigăm faza judeţeană a Cupei României, contează mai puţin adversarul pe care îl vom întâlni joi. Ne dorim să aducem o echipă din eşalon superior la Drăgăneşti, am avut evoluţii bune şi în campionat, iar acum vrem să câştigăm toate meciurile de la nivelul judeţului din Cupa României. Legat de viitorul echipei, nu am vorbit nimic cu primarul, dar sper să purtăm o discuţie în această săptămână. Dacă autorităţile locale nu se vor implica la echipă, nu mă ajută, sută la sută voi renunţa”, a spus Felix Bercea.
Primarul din Drăgăneşti, Pantelie Rotaru, dă asigurări că Oltul Drăgăneşti nu se va desfiinţa.
„Sunt convins că această echipă nu va dispărea, pe mine mă interesează Oltul Drăgăneşti. O să avem o hotărâre a Consiliulului Local ca să sprijinim echipa. Proiectul nu este gata şi nu pot da mai multe amănunte, dar sperăm ca luna aceasta sau la începutul lunii iulie să dăm drumul la hotărâre. Cu siguranţă echipa va continua în Liga a IV-a şi nu se va desfiinţa”, a spus edilul din Drăgăneşti, Pantelie Rotaru.