Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu se pregăteşte de o nouă vizită la CNCD

Publicat in Adevarul, miercuri 26 iunie 2013 ·

Preşedintele Băsescu nu şi-a cerut scuze public pentru declaraţiile sale discriminatorii la adresa femeilor. Invitaţia la procreere patriotică, stigmatizarea femeilor rome, diferenţele de clasă evidente din discursul preşedintelui, inevitabil, i-au asigurat acestuia încă o vizită la CNCD.

Mai multe reprezentante şi mai mulţi reprezentanţi ale unor organizaţii guvernamentale şi persoane din societatea civilă, care promoveaza drepturile femeilor şi drepturile femeilor rome au depus astăzi, 26 Iunie 2013, o petiţie adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând sancţionarea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, ca urmare a declaraţiilor domniei sale în cadrul întâlnirii cu reprezentantele Clubului Femeilor de Afaceri asociat revistei “Business Woman”. Considerăm că declaraţiile acestuia de săptămâna trecută sunt discriminatorii pe criteriul de gen, etnie şi statut social, aduc vătămare demnităţii şi imaginii femeilor şi femeilor rome din România, iar consecinţele unor astfel de declaraţii afecteaza egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Preşedintele Traian Băsescu discriminează femeile, femeile rome şi femeile care aparţin unei categorii defavorizate (pe criterii economice) prin preferinţa exprimată pentru creşterea natalităţii în rândul femeilor cu un anumit statut socio-economic şi care nu fac parte din minoritatea romă. Astfel că, prin declaraţiile sale, Preşedintele Traian Băsescu încalcă prevederile legislative ale Art.2, alin (1) şi alin (4) din OG.137/2000 privind prevenirea şi sanţionarea tuturor formelor de discriminare cu toate modificările şi completările ulterioare potrivit căruia discriminarea de gen, etnică şi pe baza apartenenţei la o categorie defavorizată (pe criterii economice) sunt interzise în România De asemenea, prin declaraţiile sale, preşedintele Traian Băsescu încalcă dreptul la demnitate personală,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Prezența la vot la ora 15.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 25 minute
Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Până la ora 15.00, la nivelul județului Constanța, au votat 169.751 de alegători, echival

Prezenţă la vot de aproape 160% într-un sat din Timiș

HotNews acum 35 minute
Prezenţa la vot la alegerile locale și europarlamentare se apropia, la ora 14.00, de 160% într-un sat din județul Timiș, conform datelor publicate de HotNews.ro în secțiunea specială Alegeri.HotNews.ro. Ștampilă de vot, alegeri 2Foto: Inquam Photos

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 5 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 57 minute
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

Horoscop 10 iunie 2024. ZODIA care își va duce la bun sfârșit proiectele

Gandul acum 25 minute
S-ar putea să existe tensiuni astăzi. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de luni, 10 iunie 2024. Berbec S-ar putea să constați că există o anumită opoziție din partea altor persoane astăzi, mai ales în ceea ce privește emoțiile. S-ar putea să t

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 3 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Parteneri de guvernare, nu și la „locale”! Candidatul PNL Slatina, acuzat că a bătut un consilier local PSD

Gandul acum 2 ore
Cel mai grav incident apărut în prima parte a zilei de 9 iunie, data alegerilor europarlamentare și locale, s-a petrecut în Slatina, județul Olt Acolo, candidatul PNL la funcția de primar este acuzat că bătut un consilier local PSD. Coaliția PSD-PNL

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°