Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a împărţit gratuit 350 de steaguri româneşti credincioşilor care au participat, luni, la slujba de la Mănăstirea Valea Mare din judeţul Covasna. Reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) din Sfântu Gheorghe spun că acţiunea este “provocatoare” la adresa maghiarilor.
Pentru confecţionarea drapelelor, Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, a cumpărat doi kilometri de pânză. Steagurile au fost cusute de maicile de la Episcopia Ortodoxă din Miercurea Ciuc.
Arhiepiscopul a declarat că ideea i-a venit după ce a constatat că în regiunea locuită preponderent de maghiari nu există tricolorul românesc şi că localnicii români nu au de unde să-l cumpere.
“La sfârşitul slujbei, am binecuvântat aceste drapele şi le-am împărţit gratuit credincioşilor. Le-am dat cu suport, nu numai o bucată de pânză, spunându-le că am fi bucuroşi să ştim că aceste steaguri le duc la casele lor, iar la sărbătorile naţionale şi atunci când este hramul satului le-ar pune pe casele lor”, a spus Selejan, citat de mediafax.ro.
„O provocare față de comunitatea maghiară”
Nemes Elod, preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Popular Maghiar din Transilvania, filiala Sfântu Gheorghe, a declarat că decizia Episcopiei de a împărţi sute de steaguri româneşti “este o provocare faţă de populaţia majoritară din zonă”.
“Este o acţiune de provocare faţă de populaţia majoritară din zonă, deci faţă de comunitatea maghiară. Aştept cu curiozitate să văd câţi dintre românii care trăiesc aici vor arbora aceste drapele. Nu este sigur că mulţi vor răspunde pozitiv la această acţiune de provocare a bisericii ortodoxe”, spus el.
În schimb, liderul PPMT Sfântu Gheorghe a lansat un îndemn către cetăţeni ca ei să arboreze drapelul secuiesc pe locuinţele particulare.
Steagul secuiesc a tensionat