Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVALUAREA NAŢIONALĂ: Gramatica le-a dat bătăi de cap elevilor ieşeni

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 iunie 2013 ·

Evaluarea naţională a debutat ieri cu proba la limba şi literatura română, apreciată de elevi ca fiind uşoară. Varianta de subiect extrasă, cu numărul 10, i-a pus, totuşi, în dificultate pe unii elevi, printr-o cerinţă de gramatică notată cu 4 puncte. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

La punctul 5 de la subiectul al II-lea, elevilor li s-a cerut să transcrie fiecare propoziţie dintr-o frază, precizând felul subordonatei. În loc de două propoziţii, unii elevi au indicat trei, fiind induşi în eroare de prezenţa verbului „a putea”, pe care l-au considerat predicat verbal. „Mie subiectele mi s-au părut destul de uşoare, adică au putut fi rezolvate. A fost o singură cerinţă cu schepsis. Era un verb la infinitiv, «a putea», şi foarte mulţi l-au luat ca predicat verbal. Şi eu am greşit, cu toate că doamna profesoară ne-a explicat de fiecare dată la ore că «a putea» e verb la infinitiv şi niciodată predicat verbal. Sunt mai mulţi colegi care au făcut confuzia asta. Sper să-mi dea măcar jumătate din punctaj, că am scris corect felul subordonatei”, a spus Georgiana Melinte, candidată de la Şcoala „B.P. Hasdeu” din Iaşi.

„Nu-mi place gramatica”

Ziarul de Iaşi mai scrie că gramatica i-a creat ceva probleme şi Cătălinei Cojocaru, de la aceeaşi şcoală. „Mi s-a părut uşor, dar trebuie să şi înveţi ca să ştii şi acel uşor. Am greşit la valoarea morfologică şi funcţiile sintactice le-am încurcat... Apoi cică erau două propoziţii şi eu am scris trei, dar am scris că prima subordonată e atributivă. Nu-mi place gramatica, mi se pare mai grea”, a menţionat adolescenta. Compunerile solicitate puteau fi însă redactate cu uşurinţă de către toţi candidaţii. În prima dintre acestea, elevii aveau de subliniat trăsăturile personajului dintr-un fragment extras din opera „Din durerile lumii” de Alexandru Vlahuţă. „Subiectele au fost mai uşoare decât la simu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 25 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum o ora
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Lucian Romaşcanu (PSD): Rareş şi compania au mari dificultăţi în a-şi vedea ostaşul in turul 2, de aici şi piruetele şi explicaţiile stupide / PSD îşi poate duce spre succes candidatul la prezidenţiale indiferent de data scrutinului

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, vine luni cu un atac la adresa liberalilor, după declaraţia prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan privind organizarea alegerilor prezidenţiale, el afirmând că ”Rareş şi compania au mari difi

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum 2 ore
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°