Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum justifică judecătorii eliberarea directorului Antena TV

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 iunie 2013 ·

Directorul Intact Group, Sorin Alexandrescu, a fost eliberat de Tribunalul Bucureşti, pentru că procurorii anticorupţie nu au dovedit că acesta ar încerca să influenţeze în vreun fel cursul anchetei de şantaj şi nici pericolul social în cazul acestuia, informează Mediafax.

"Privitor însă la aspectele reţinute de către instanţa de fond în argumentarea soluţiei promovate, în sensul ca inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cerinţele articolului148, litera f, din Codul de procedură penală, acestea nu pot fi însuşite de tribunal, motivat de faptul că nu au o fundamentare faptică în probatoriul cauzei şi contravin dispoziţiilor legale în materia arestării preventive", arată cei trei judecători în motivarea deciziei prin care l-au lăsat în libertate pe Alexandrescu.

Tribunalul arată că "în prezenta cauza nu există probe care să contureze previzibilitatea unei conduite negative a inculpatului îndreptată împotriva bunei desfăşurări a procesului penal, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului nu rezultă că lăsarea în libertate a acestuia ar produce o vătămare esenţială şi substanţială a ordinii publice şi nici gradul de previzibilitate şi probabilitate a perturbărilor".

"În cauză nu există probe certe în sensul că inculpatul - persoană lipsită de antecedente penale, cu familie organizată, un loc de muncă ce îi permite obţinerea de venituri substanţiale în mod licit, ce ocupă o anumită poziţie în societate - reprezintă , în stare de libertate, un pericol concret pentru ordinea publică; buna desfăşurare a procesului penal nu presupune privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât nu există probe în sensul că s-ar sustrage de la urmărirea penală sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului", arată judecătorii.

Privitor la motivarea primei instanţe, "în sensul că natura faptei pentru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 36 minute
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum 27 minute
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a ajuns la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 57 minute
Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia! Reamintim că Matei Vlad Pascu este acuzat în Dosarul 2 Mai de decesul a doi tineri și rănirea altor trei. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exone

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Accidentul de la 2 Mai - Tatăl tinerei ucise: Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul / Ce mesaj are pentru noua judecatoare din dosar

News.ro acum o ora
Tatăl tinerei ucise în accidentul de 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a declarat joi, la Judecătorie Mangalia, unde are loc un nou termen în proces, că vrea să se uite în ochii celui care i-a omorât copilul, să vadă dacă are vreo remuşcare. El a mai a

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu, invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 23 mai, de la ora 19:00

Cancan acum o ora
Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu va fi invitatul emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportivul român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acum două săptămâni, după ce a obţinut victorii pe linie la turneul

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°