Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„The Independent“: Turneul lui Obama în Africa

Publicat in Adevarul, miercuri 26 iunie 2013 ·

Turneul lui Barack Obama în Africa este umbrit de starea de sănătate precară a lui Nelson Mandela, care se află în stare critică într-un spital sud-african. Fiica lui Mandela, Zindzi spune că tatăl său a deschis ochii şi a zâmbit atunci când a auzit de vizita lui Obama, însă, dacă sănătatea lui se va înrăutăţi, delegaţia americană va ajunge să fie ignorată în timp ce lumea va jeli.

Reîntoarcerea preşedintelui american pe continentul african este cam tardivă. Primul preşedinte afro-american de la Casa Albă a stat destul de mult timp în Ghana în 2009, îndeajuns de mult să declare că prin vene îi curge sânge african, însă de-atunci nu a mai călcat prin Africa.

De data aceasta, Obama îşi începe turneul cu o vizită de cinci zile în Senegal, apoi se va îndrepta către Africa de Sud şi va încheia cu Tanzania. Călătoria, programată la secundă, va implica condiţii draconice de securitate din cauza protestelor unor grupuri musulmane din Africa de Sud şi a unor sindicate care consideră că problemele ţării sunt cauzate de capitalismul global.

Într-o prefaţă la scrierile lui Nelson Mandela din 2010, Obama spunea că liderul legendar al Africii de Sud este inspiraţia sa pentru implicarea în politică. „Ocazional, îi ceream sfatul în scurte convorbiri telefonice, lucru care m-a învăţat că, sub omul politic şi figura istorică, se află o fiinţă umană“, spunea preşedintele american.

De data aceasta, cei doi nu sunt programaţi să se întâlnească, susţine un purtător de cuvânt al preşedinţiei sud-africane, deşi este programată o vizită a lui Obama în Insula Robben, locul unde a fost încarcerat Nelson Mandela şi unde s-a îmbolnăvit de tuberculoză, din cauza căreia are de suferit şi acum.

Turneul lui Obama trebuia să fie o reamintire a influenţei blânde a Americii asupra continentului african. În ciuda faptului că SUA este depăşită î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum o ora
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

După caniculă, ANM anunță ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Unde va ploua torențial

Gandul acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare un cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 12 judeţe. Vremea se schimbă de sâmbătă, la ora 15:00, potrivit meteorologilor. Unde va ploua torențial Avertizarea ține până du

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 52 minute
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 2 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 5 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum 2 ore
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 2 ore
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

36°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°