Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Viiturile au lovit fără milă în judeţul Buzău. Două sate au rămas izolate

Publicat in Adevarul, miercuri 26 iunie 2013 ·

Ploile dezlănţuite toată noaptea au făcut prăpăd în judeţul Buzău. Viiturile au lovit una după alta, lăsând în urmă munţi de noroi, copaci rupţi, drumuri avariate şi case de nelocuit. Peste 450 de oameni dintr-un sat de munte sunt izolaţi iar în caz de vreo nenorocire nici ambulanţa , nici pompierii nu pot ajunge să-i ajute. Autorităţile judeţului au evaluat pagubele şi promit să aloce bani pentru reparaţii.

Un sat întreg este izolat de restul lumii. Peste 450 de oameni din localitatea Begu se roagă să nu se îmbolnăvească cineva sau să nu se producă vreun incendiu, pentru ca salvatorii nu au cum ajunge la ei.

Primăria Pănătău este într-un impas financiar din cauza unei reparatii costisitoare la un alt drum şi nu are de unde plăti repararea căii de acces spre satul Begu.

Urgia a lovit cel mai tare în comuna Tisău. Aici, potopul s-a abătut de două ori, aseară, apoi în jurul orei trei dimineaţa. Viiturile au lăsat în urmă o imagine apocaliptică. Peste 40 de locuinţe din comuna Tisău sunt de nelocuit iar un drum judeţean şi unul comunal au fost avariate pe porţiuni de sute de metri.

Şi tabăra pentru copii şi tineret de la Poiana Pinului a fost acoperită de mâlul şi trunchiurile de copaci aduse de torenţi. Localnicii care nu au avut pagube în gospodării au sărit cu lopeţi în ajutorul celor care au avut casele devastate de ape. Informarea de precipitaţii abundente, ploi torenţiale şi descărcări electrice este în vigoare în judeţul Buzău până mâine seară, la ora 23.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 6 ore
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 10 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 8 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 9 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 9 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 6 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Scriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 11 ore
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 7 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Vremea

București
acum

22°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°