Nu s-a discutat în spaţiul public ce-ar trebui să facă Ministerul Educaţiei pentru stoparea fraudei la Bacalaureat.
Ministrul are multe pârghii, cea mai eficientă fiind controlul, corectarea post factum a tezelor de la Bacalaureat, la acele centre de examen, centre de evaluare zonală, licee sau săli de clasă la care prin note şi procentele de reuşită apăr suspiciuni de fraudă.
Cel mai flagrant exemplu este unul recent, din toamna trecută, când judeţul Giurgiu a avut de cinci ori mai mulţi promovaţi la Bacalaureat, (51%), comparativ cu judeţul Ialomiţa, care a avut doar 10% procent de promovare.
În plus, în câteva centre de examen din rural, în judeţul Giurgiu, s-au înregistrat procente de promovare de 60-70%, în timp ce în Bucureşti au fost centre şi cu zero procente de promovare.
Cum nu este de presupus că elevii şi profesorii competenţi şi performanţi au fugit din Ialomiţa şi s-au refugiat în Giurgiu, singura explicaţie este frauda masivă din judeţul Giurgiu.
A luat vreo măsură ministrul Andronescu să devoaleze frauda? Nici gând, s-a făcut că plouă. Într-o ţară normală, la asemenea situaţii autoritatea statului lua foc, pur şi simplu, până afla cauza rezultatului aberant. Nu şi în România, care nu este o ţară normală, din acest punct de vedere, este o ţara în care minciuna, ipocrizia şi mistificarea au caracterizat examanele de absolvire în ultimii 23 de ani.
Cine castiga din aceasta situatie? Fabricile de diplome, despre care ex-ministrul Mihail Hardau spunea ca au sub control Ministerul Educatiei si Parlamentul Romaniei. Si ascunderea sub pres a ineficientei si calitatii precare a invatamantului romanesc.
Si cine pierde? Societatea, economia Romaniei, a carei competitivitate si atractivitate depind esential de sistemele de educatie si formare profesionala.
Mai grav, impactul social negativ este
