Era fraza pe care nu o spuneai, la vremea adolescenţei mele, decât celei mai bune prietene. Şi nu prea des, doar uneori, să nu pari prea slabă. Între timp, am crescut şi m-am asumat, cu bune şi cu.. altele. Dar n-am mai scris. S-a întâmplat ca, după 15 ani de televiziune, două facultăţi şi trei copii, să mă îndepărtez de micul ecran. A fost o despărţire paşnică, cel puţin aparent. Iată-mă aşadar blogger la Adevărul.
Era fraza pe care nu o spuneai, la vremea adolescenţei mele, decât celei mai bune prietene. Şi nu prea des, doar uneori, să nu pari prea slabă. Între timp, am crescut şi m-am asumat, cu bune şi cu.. altele. Dar n-am mai scris. S-a întâmplat ca, după 15 ani de televiziune, două facultăţi şi trei copii, să mă îndepărtez de micul ecran. A fost o despărţire paşnică, cel puţin aparent. Iată-mă aşadar blogger la Adevărul.
Habar n-am de ce mi-am adus aminte acum de jurnalul pe care îl ţineam în liceu şi nici nu cred că voi putea aşterne aici emoţii născute doar pentru a trăi, pe ascuns, în camera mea. Şi nu ştiu nici de ce mă gândesc, în acelaşi timp, la Carrie Bradshow... Poate fiindcă n-am ajuns încă la New York. Deşi sunt atâtea locuri frumoase în care am ajuns şi care mi-au lăsat amintiri în suflet.
Primul oraş străin pe care l-am văzut a fost Barcelona. Aşa s-a nimerit, ocazia nefiind deloc romanţioasă: eram într-o delegaţie. Sentimentul pe care l-am avut când am coborât din maşină pe Avenguda Diagonal şi am respirat aerul catalan m-a urmărit multă vreme. Până m-a chemat înapoi, câţiva ani mai târziu, pentru că aranjase pentru mine un concert U2. Primul. A urmat şi al doilea, în 2009. De data asta, Barcelona m-a găzduit puţin mai mult, cât să mă plimb prin parcul Guell şi să tac, împăcată, în Sagrada Familia. Între timp m-au mai chemat şi alte locuri, de pe te miri unde: Germania, Elveţia, Monaco, Franţa, Italia, Grecia, Croaţia..
Gr
