Biserica Greco-Catolică a înaintat un protest oficial pe data de 27 iunie preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, “faţă de lipsa de transparenţă şi consultare cu care Comisia de revizuire a lucrat la modificarea Constituţiei României, prejudiciind astfel întregul proces de modificare a legii fundamentale a unui stat de drept.”
“Este innaceptabil ca această comisie să nu fi comunicat zilnic, oficial, textele discutate zi de zi şi motivaţia din spatele votului, părţile interesate fiind nevoite să afle din presă despre formă articolelor votate”, a spus în scrisoarea să Preafericirea Să Lucian Cardinal Mureşan, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice.
În document se afirmă că “nici un articol din viitoarea Constituţie nu a suferit mai multe modificări decât cel referitor la rolul istoric al cultelor «în constituirea şi modernizarea statului român»”.
Articolul cu pricină a fost iniţial respins de Comisia de revizuire, apoi s-a spus că va face parte din preambulul Constituţiei, ulterior s-a votat o formă care a fost apoi modificată de două ori, ca în cele din urmă forma finală a articolului să devină: “România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase recunoscute de lege, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale”.
Amendamentul de mai sus a devenit parte din articolul 1 al viitoarei Constituţii.
Preafericirea Să Cardinalul Lucian a adus trei critici majore acestui articol şi implicit procesului de revizuire al Constituţiei.
1. Prima critică se bazează pe faptul că acest articol a suferit modificări de 180 de grade în 14 zile de unde “rezultă clar că membrii acestei comisii au cedat la presiuni”.
“Prin includerea acestui articol, Constituţia a fost transformată din carte de principii – care ar trebui să se aplice egal tuturor – î