Alcofarm-ul, loțiunea toxică care a făcut mai multe victime în țară, s-a aflat la vânzare și în Argeș. Produsul pentru îngrijirea epidermei cu efect antiseptic, pe al cărei etichete nu se menționa și doza mare de alcool metilic conținut, a creat isterie generală și în rândul autorităților, reprezentanții Ministerului Sănătății dând ordine precise ca întreg lotul să fie căutat și retras din toate unitățile din teritoriu. Chiar dacă s-a aflat și pe rafturile și la noi, specialiștii DSP dau asigurări că ”loțiunea care ucide” nu a pus în pericol viața vreunui argeșean.
Marfa a fost adusă din Ilfov, prin trei firme de distribuție
Nu mică le-a fost mirarea medicilor de la Sănătate Publică să afle că spirtul ”ucigaș” a ajuns inclusiv în Argeș prin intermediul a trei distribuitori autorizați. ”Au existat trei distribuitori în Argeș, trei firme care au adus acest produs de la depozitul central din Ilfov. Aceștia returnaseră deja tot ce aveau în stoc din lotul pentru care s-a dat alerta la momentul în care inspectorii DSP au mers în control. Ce vă pot spune cu certitudine este că la momentul acesta nu există nici o sticlă din acel lot la noi în județ”, asigură directorul DSP Argeș, dr. Adrian Stoica. Acesta mai spune că produsul ar fi putut fi comercializat în orice unitate de alimentație publică, nu doar în farmacii, dar că, potrivit documentelor prezentate de cei trei distribuitori, întreaga cantitate de produs neconform a fost returnat depozitului din Ilfov, acolo unde, cel mai probabil, aceasta a fost distrusă.
Sursa stire: http://ziarobiectiv.ro/index.php/actualitate/spirtul-ucigas-s-a-vandut-si-in-arges.html
Alcofarm-ul, loțiunea toxică care a făcut mai multe victime în țară, s-a aflat la vânzare și în Argeș. Produsul pentru îngrijirea epidermei cu efect antiseptic, pe al cărei etichete nu se menționa și doza mare de alcool metilic conțin