Universitarul trendy: Am mai multe obiecţiuni cu privire la Parabola Fiului Risipitor. Mai întîi, de ce „fiul“ şi nu „fiica“? N-ar fi fost mult mai interesant din punct de vedere sociologic şi antropologic să plece de-acasă o fată? Şi, de pildă, să se întoarcă în familie însărcinată? Abia atunci am fi avut o dezbatere interesantă, incluzînd probleme de gender, de jurisprudenţă, de solidaritate comunitară etc. Apropo, de ce iese în întîmpinarea „risipitorului“ tatăl? Mamă n-avea? Unde sînt femeile în această parabolă?
Un comentator conservator (dacă nu chiar reacţionar): Bine, dar introduceţi în textul şi în contextul parabolei o temă care n-are legătură nici cu Palestina secolului I, nici cu intenţia celui care rosteşte parabola.
Universitarul trendy: Eu trăiesc astăzi şi am întrebările timpului meu. Altfel, de ce mai citesc parabola cu pricina? Doar ca simplu document istoric?
DE ACELASI AUTOR Parastasul la români Note, stări, zile Două feluri de prostie Yang LianComentatorul conservator: Admit, fireşte, că parabola se adresează şi cititorului de azi, dar numai acelui cititor care are întrebări de acelaşi tip cu întrebările textului. Cititorul care are curiozităţi legate de situaţia femeii (şi a feminismului) în Antichitatea tîrzie trebuie să răsfoiască altă bibliografie.
Universitarul echilibrat (vag postmodern): Nu puteţi, totuşi, să puneţi limite curiozităţii ştiinţifice. În principiu, orice cititor are dreptul la orice întrebare. Cu atît mai mult cititorul savant, cercetătorul.
Comentatorul conservator: De acord. Dar eu nu pun la îndoială şi nici nu vreau să cenzurez legitimitatea interogaţiei. Ceea ce semnalez e inadecvarea ei. N-am nimic împotrivă să te întrebi cîte feluri de peşti existau în lacurile din care pescuiau cei din Parabola Năvodului sau cît ulei era necesar pentru întreţinerea unui opaiţ pe vremea Celor Zece Fec
