„Introducere în fantasticul de interpretare” (Editura Tracus Arte) este un titlu care înspăimântă. Sau cel puţin dă impresia de curs universitar arid. Dar aşa cum Cosmin Perţa se flexibilizează pe el însuşi, la fel îşi ţine scrisul în formă. Şi oricum, deja este recunoscut ca cel mai abil şi inventiv autor de blurb-uri şi hook-uri pe copertele cărţilor lui. El intră în categoria adevăraţilor oameni de cultură, cei care creează atât în ficţiune, cât şi în teorie.

Mai întâi, cercetătorul ne propune un termen plecând de la distincţia între fantasticul de interpretare al lui Matei Călinescu şi fantasticul modernist, teoretizat de Roger Caillois şi Tzvetan Todorov. Prima categorie ar acoperi proza din centrul şi estul Europei, în timp ce a doua s-ar manifesta în literatura din vestul şi nordul european, America de Nord şi Orientul îndepărtat. Fantasticul de interpretare presupune, aşa cum se bănuieşte din titulatura lui, participarea hermeneutică a cititorului. Dar diferenţirerea clară între cele două subspecii este făcută chiar de la început: „Dacă în cazul fantasticului modernist avem de-a face cu evenimente ambigue, neliniştitoare, în care irump forţe stranii, halucinante, enigmatice sau groteşti, în mijlocul unei lumi obişnuite, recognoscibile, pentru a culmina cu un final de cele mai multe ori nefericit, fantasticul de interpretare încearcă să stimuleze şi să elibereze imaginaţia cititorului, minunându-l, nu deconcertându-l, conducându-l spre descoperirea credibilului în interiorul incredibilului sau invers, totul într-o tonalitate optimistă”. Punctul comun cu fantasticul modernist ar fi existenţa unui sentiment al unei prezenţe supranaturale, adică vis, traumă sexuală refulată, mitologii personale etc. Miza acestui tip de fantastic este declanşarea epifaniei, pe când cel modernist ţintea să terifieze şi încuraja lectura pasivă.

Foarte riguros, auto