Steve Vai îmbină măiestria cântatului la chitară cu show-ul nebunesc. De la glume la improvizaţii cu orchestra şi publicul, chitaristul aduce cu el, în concerte, spiritul de fericire şi libertate caracteristic americanilor. Publicul său este captivat de acordurile frenetice pe care corzile chitarelor le eliberează. În cei 30 de ani de carieră solo, artistul a adunat suficientă experienţă cât să realizeze un spectacol inedit la fiecare reprezentaţie, iar concertul de pe 25 iunie, din Bucureşti, nu a fost mai prejos.
„Vai!”, publicul strigă „Steve Vai!”
La Arenele Romane, puţin după ora 19:00, oameni de toate vârstele, printre care o fetiţă de trei ani şi politicianul Remus Cernea, aşteptau la intrare. Deşi, în apropierea scenei, standurile de bere, suc, nachos şi popcorn ofereau produsele promt, mulţimea devenea nerăbdătoare să-l vadă pe Steve Vai. Cu toate acestea, oamenii refuzau să-şi caute locurile şi să se aşeze, deşi cele două formaţii din deschiderea concertului se aflau deja pe scenă.
La 21 şi jumătate, când artistul s-a arătat publicului, mulţimea a început să aplaude furtunos şi s-a reprezit spre marginea scenei. Bodyguardzii au rezolvat repede „îngrămădirea”, după aproape trei melodii, publicul fiind alungat de lângă scenă. Dar mulţimea nu s-a aşezat la locul său nici de data aceasta. A pândit scena, aproape de primele rânduri.
Curând, tunele şi fulgerele s-au alăturat orchestrei. Ploaia, “invitata de onoare” la concertul lui Vai, i-a alungat pe câţiva dintre spectactori. Ceilalţi au preferat să-şi ferească telefoanele şi camerele foto de stropii grei şi s-au lipit de marginea scenei, atraşi hipnotic de sunetele perfecte. De parcă ar fi fost în delir, tinerii au renuţat la haine, au sărit peste scaune, au dansat în ploaie. Fumul de ţigară, îmbrăţişările dintre îndrăgostiţi şi armonia dintre Vai şi orchestră au supracondimenta