Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Fetele ar trebui să se mărite din dragoste"

Publicat in Tribuna, vineri 28 iunie 2013 ·

de N. I. DOBRA

27 iunie 2013 23:08

6 vizualizari

A-A+ Probabil că nu mulţi ştiu că pe scriitorul Oscar Lemnaru (1907-1968) l-a chemat, de fapt, Holtzman (Holz însemnând chiar lemn în nemţeşte) şi era fiul unui mărunt negustor evreu. Într-o autobiografie pe care a trimis-o Uniunii Scriitorilor în 1965, scria, printre altele: "(...) La 17 ani am plecat din casa părinţilor mei de la Brăila nu i-am mai văzut niciodată. I-am părăsit pentru că ei voiau să mă facă negustor cu deasila (...) Declar că singura politică pe care am făcut-o dealungul celor 35 de ani de gazetărie este politica culturală, adică pe planul culturii împotriva ideilor retrograde". Îmi amintesc cum, în 1990, când doreai să te angajezi undeva, trebuia să scrii "ce-ai făcut în ultimii cinci ani" şi se fabricau tot felul de dosare. (Un amic, care înainte de naţionalizarea din 11 iunie 1948 ne spunea că taică-său era salahor într-o moară, după '89 a recunoscut că, de fapt, era proprietarul morii, iar altul se lăuda că al lui fusese şef de cuib legionar.) * Statisticile spun că PIB-ul pe cap de locuitor este, în Cipru (grecesc), de trei ori mai mare decât în România. Degeaba, că nu se împacă veci cu turcii de lângă ei şi toată insula pute a capră. * Nici eu nu-s tocmai mulţumit de ce a ajuns România, dar când ajung în străinătate o laud fără rezerve, iar în ţară mă încontrez cu toţi căcănarii care nici la vot nu merg, dar au păreri: "Aici nimic nu-i ca lumea, guvernanţii sunt proşti, colegii sunt şmecheri, femeile sunt frumoase, dar curve şi fără minte, străzile sunt pline de gropi, patronii sunt profitori, parcurile, pline de căcaţi de câini, medici, judecători, poliţişti, corupţi". Pe câte unul îl întreb: "De ce nu pleci în Germania, unde toate merg ceas?" Rânjeşte: "Dacă aş mai avea 20 de ani, dar la 50 ce să mai fac?" Scuza puturosului, pentru că, la 50 de ani, e cum îi prostu' mai în put

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 36 minute
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 16 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Actriţa fraceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din fimul Un bărbat şi o femeie, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 23 minute
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, din nou membră în Consiliul de Administraţie TAROM, cu un mandat de 4 ani

News.ro acum 54 minute
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu este din nou membru în Consiliul de Administraţie TAROM începând din data de 15 iunie. Mandatul noilor membri este de 4 ani. ”În urma finalizării procedurii de selecţie, Adunarea Generală a Acţionarilor

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 23 minute
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Undă verde pentru Mark Rutte în cursa pentru şefia NATO. Ungaria şi Slovacia nu se mai opun / Olandezul mai are nevoie de sprijinul României

Mediafax acum o ora
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Radu Mihaiu: Poliţia a început o anchetă privind buletinele preştampilate; Sectorul 2 are 3% voturi nule

G4Media acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, s-a prezentat marţi la Secţia de Poliţie nr. 8 din capitală, pentru a oferi detalii cu privire la plângerea penală referitoare la buletinele de vot preştampilate cu sigla PSD. Potrivit Agerpres, Mihaiu a precizat

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte miercuri la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român. În 2024, Români

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/26°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°