Nu mai este un secret pentru nimeni. Pohta ce-o pohtește Crin Antonescu este să devină Președintele României. Luna „de probă”, petrecută în vară la Palatul Cotroceni, s-a ridicat la înaltele sale exigențe: mașini de protocol, gardă de la SPP, ofițeri în uniformă care îl salută cu mâna la chipiu ori de câte ori intră sau iese din sediu, pupitru personalizat, ca al președinților de la Casa Albă, de unde se poate adresa națiunii și lumii ori de câte ori simte nevoia să se dea în spectacol, capul mesei la ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Țării, ambasadori care solicită audiențe, menuetul diplomatic al întâlnirilor cu cei mai importanți lideri ai planetei (se și vede hohotind generos cu o mână sprijinită de umărul doamnei Merkel), gardă de onoare, imnul național ascultat cu privirea mândră, sfredelitoare și cu mâna dreapta în dreptul inimii.
Bașca intrarea în cărțile de istorie și privilegiile pe viață, cuvenite unui fost șef al statului. Nu sună rău pentru fostul profesor de istorie din comuna Solești, județul Vaslui, dublu repetent al Universității din București. Și-ar fi imaginat el vreodată când mergea pe ulița satului și-l înjura în gând pe Ceaușescu (sper că măcar pe asta a făcut-o) că va veni o zi ca cele din luna august a anului trecut în care, măcar pentru câteva săptămâni, va ajunge să îi ia locul? Ce ți-e și cu istoria asta!
Cel puțin până în acest moment, Crin Antonescu este candidatul oficial al Uniunii Social Liberale pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. Dacă lucrurile vor rămâne așa cum sunt în momentul de față șansele sale de câștig sunt importante. În absența unei soluții miracol a dreptei sau a unei defecțiuni majore a alianței de stânga din care face parte, se poate spune fără riscul de a greși că este principalul favorit al scrutinului. În plus, spre deosebire de toți predecesorii săi, președintele PNL are șansa
