Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evaluare Naţională 2013 - Absolvenţii clasei a VIII-a dau azi piept cu Matematica

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

Elevii aflaţi în ultimul an de gimnaziu susţin, astăzi, ultima probă din cadrul examenului de Evaluare Naţională. La Olt, 104 candidaţi au absentat deja la prima probă, respectiv cea la Limba şi Literatura Română. Organizatorii sunt convinşi că şi la această ultimă probă se vor înregistra absenţi.

La nivelul judeţului Olt ar trebui să se prezinte la proba de astăzi a Evaluării Naţionale un număr de 4.353 elevi absolvenţi ai clasei a VIII-a. Marţi, când a avut loc proba la Limba Română, nu mai puţin de 104 elevi au absentat. Cei care au rămas “în cursă” vor susţine proba de azi în cadrul a 19 centre răspândite pe raza întregului judeţ.

La fel ca şi la proba anterioară, elevii nu au voie în sălile de examen cu telefoane mobile sau alte echipamente de comunicare. Cei care susprinşi că încalcă aceste interdicţii sunt daţi afară din examen şi primesc automat nota 1 la această probă indiferent dacă au apucat să copieze sau nu.

După proba de astăzi urmează afişarea rezultatelor, ce va avea loc sâmbătă – 29 iunie, până la ora 16.00. Eventualii candidaţi nemulţumiţi de notele obţunute vor putea reclama acest lucru prin depunerea unei contestaţii în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00 - 20.00. Soluţionarea contestaţiilor depuse va avea loc în urmptoarele trei zile, respectiv în perioada 30 iunie – 2 iulie, pentru ca, miercuri – 3 iulie, să fie afişate rezultatele finale.

Mai puteţi citi şi:

Peste 4.000 de elevi ai clasei a VIII-a de la Olt, aşteptaţi la “Capacitate”

Prezenţă bună la Evaluarea Naţională, în judeţul Vâlcea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Prezența la vot până la ora 19.00, în județul și municipiul Constanța și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 38 minute
Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Până la ora 18.00, la nivelul județului Constanța, au votat 249.956 de alegători, echival

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI 2024 - Candidat independent pentru Primăria Braşov, arestat preventiv în ziua alegerilor, după ce l-a ameninţat pe preşedintele Biroului Electoral Judeţean

News.ro acum 2 ore
Un candidat independent pentru funcţia de primar al municipiului Braşov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. El ar fi trimis un e-mail preşedintei B

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 2 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 9 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Incendiu la o hală de pe amplasamentul fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec (imagine cu caracter ilustrativ)

Informația Harghitei acum o ora
Un incendiu a izbucnit astăzi la o hală de peamplasamentul fabricii de îmbuteliere apei mineraleRomaqua Group Borsec, fiind transmise un mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum. Inspectoratul pentruS

Eșecul „foarte semnificativ” al Rusiei în Harkov. „Terorizează regiunea”

Ziare.com acum 54 minute
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a tramsis că eşecul operaţiunii ruse din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, este "foarte semnificativ" în mesajul său către naţiune din noaptea de sâmbătă spre duminică. El a adăugat că acest front va

PSD Alba: La Arieşeni, marş electoral cu simpatizanţi PNL pentru influenţarea alegătorilor din comună - VIDEO

News.ro acum 10 minute
Mai mulţi simpatizanţi PNL au organizat duminică, în timpul alegerilor locale, un marş electoral pe străzile din comuna Arieşeni din Munţii Apuseni, au transmis reprezentanţii PSD Alba. Coloana a fost deschisă de un bărbat cu un steag tricolor şi a

Narendra Modi a depus jurământul de prim-ministru al Indiei pentru un al treilea mandat consecutiv, în care va trebui să înveţe să împartă puterea. Ce îi aşteaptă pe noii guvernanţi

News.ro acum 37 minute
Narendra Modi a fost învestit duminică în funcţia de prim-ministru al Indiei pentru un al treilea mandat consecutiv, dar se află în fruntea unei coaliţii dificile, după un eşec şocat în alegeri, care îi va testa capacitatea de a asigura certitudinea

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 3 ore
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°