O problemă de artimetică având cerinţa "câte mere are Ana?", două de geometrie şi desenarea unei piramide s-au numărat printre subiectele probei de matematică pe care au susţinut-o, joi, elevii de clasa a VIII-a, în cadrul evaluării naţionale.
Proba scrisă de matematică a avut trei subiecte, fiecare cu mai multe cerinţe.
La primul subiect, elevii au avut de aflat, printre altele, rezultatul operaţiilor care 4x4+10, cât este numărul "a" dacă a/6=5/2, precum şi perimetrul unui pătrat şi volumul unui cub cu laturi date. La acelaşi subiect, li s-a cerut să interpreteze datele dintr-un tabel cu notele unui examen, informeaza Mediafax.
Subiectul II avut ca primă cerinţă desenarea unei piramide triunghiulare regulate, după care elevii au trebuit să rezolve o problemă de aritmetică: "Ana şi Bogdan au împreună şapte mere, Ana şi Călin au împreună opt mere. Câte mere are Ana, ştiind că toţi trei au împreună 12 mere?".
Tot la subiectul II, una dintre cerinţe a fost legată de funcţia f(x)= x + 2, la care s-a cerut să se calculeze f(0) + f(-2) şi să se reprezinte grafic funcţia. De asemenea, elevii au avut de demonstrat, pentru o expresie matematică E(x) dată, că E(x)=1 pentru orice număr real în afară de -2 şi 2.
Subiectul III a fost alcătuit din două probleme de geometrie, prima având în ipoteză un dreptunghi cu latura şi diagonala date, iar a doua, un paralelipiped dreptunghic.
Proba de matematică, ultima din cadrul examenului de evaluare naţională, a avut loc în intervalul 9.00-11.00.
Sălile în care se susţine examenul au fost, în prealabil, adaptate astfel încât elevii să fie aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică. Pe uşa fiecărei săli a fost afişată lista nominală cu elevii, dar şi avertismentul prin care se anunţă că este strict interzis accesul cu materiale ajutătoare, mijloace electronice de calcul sau de comunicare. @N_P