Teroristul venezuelean Ilich Ramirez Sanchez, alias Carlos Şacalul, a fost condamnat la închisoare pe viaţă cu alţi 18 ani de siguranţă pentru patru atentate comise în Franţa acum 30 de ani. În prezent, aceasta ispăşeşte o altă condamnare la închisoare pe viaţă, primită în 1997.
Noua condamnare, în apel, a fost pedeapsa maximă şi este identică cu cea pronunţată în primă instanţă, în decembrie 2011, anunţă Mediafax. El a fost judecat pentru că a organizat patru atentate cu explozibil în Franţa care s-au soldat cu 11 morţi şi aproape 150 de răniţi, pe strada Marbeuf din Paris, într-un tren Paris-Toulouse, un TGV Marsilia-Paris şi în gara Saint-Charles din Marsilia, în 1982 şi 1983. Conform procurorilor, aceste atentate au avut ca scop obţinerea eliberării partenerei germane a lui Carlos, Magdalena Kopp şi a elveţianului Bruno Breguet, arestaţi la Paris în februarie 1982 cu arme şi explozibili asupra lor.
Carlos, în vârstă de 63 de ani, este închis în Franţa de aproape 20 de ani după arestarea sa în Sudan de către poliţia franceză în august 1994. Acesta ispăşeşte deja o pedeapsă de închisoare pe viaţă pronunţată în 1997 pentru uciderea a trei bărbaţi. dintre care doi poliţişti, la Paris în 1975.