Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii, la muncă în străinătate

Publicat in Impact in Gorj, vineri 28 iunie 2013 ·

Din acest final de săptămână, Pandurii îşi mută tabăra. Gorjenii vor schimba aerul de Sibiu cu cel de Viena, practic putem spune că se mută în străinătate. 12 zile cât va dura cantonamentul, gorjenii se vor pregăti printre străini pentru duelurile cu echipele străine ale Europei. Munca fizică e pe final. Echipa lui Pustai se va transforma în aceste zile din atleţi în fotbalişti. Gorjenii vor da Sibiul pe Austria. „O să schimbăm aerul, vom merge într-un cantonament în Austria în care tehnicianul nostru Cristian Pustai va lucra la partea tehnico-tactică. Este mult de lucru, băieţii sunt decişi să facă treabă bună în acest cantonament. O să avem cinci meciuri amicale, antrenamentele vor fi bazate pe pregătirea tehnico tactică şi ne dorim să nu avem probleme medicale. Asta contează cel mai mult, să fim feriţi de probleme medicale”, a comentat Pârvulescu. Totuşi, deocamdată joi la prânz nu se ştia când se va pleca în Austria. „Este posibil să plecăm cu avionul dar nu am găsit locuri suficiente de la Sibiu. Este posibil să plecăm din Bucureşti, sau să mai stăm o zi la Sibiu să găsim o cursă pentru Austria. Avem 28 de jucători în lot”, a mai comentat Pârvulescu.

Mai vin jucători

Preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu susţine că în acest cantonament din Austria mai sunt aşteptaţi la probe unii jucători. „Mai aşteptăm jucători în Austria. Nu vă pot da nume. Mai vine un atacant, un play-maker şi un fundaş central. Este vorba de un brazilian, e posibil şi un japonez”, a comentat Pârvulescu.

Nistor nu mai pleacă

Dat ca sigur la CFR, Dan Nistor nu va mai pleca de la Pandurii. De asta e convins Pârvulescu. „Cu Nistor am discutat, cu CFR am discutat, dar nu avem nimic concret. Cred că a picat acest transfer”, a spus preşedintele executiv al pandurilor. În ceea ce priveşte alte plecări, Pârvulescu este circumspect. „Nimic nu e concret. Nu avem oferte. Matul

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 30 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 25 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°