Dacă, iniţial, alegerile pentru desemnarea conducerii PNL Sălaj nu păreau că vor aduce ceva special în spectrul politic local, pe ultima sută de metri, lucrurile au început să se precipite. Şi s-au precipitat atât de mult, încât deputatul Mirel Taloş, unul dintre apropiaţii preşedintelui PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, ne-a declarat joi, în exclusivitate, că intenţionează să candideze la cel mai important fotoliu din filiala judeţeană a partidului. “Da, este perfect adevărat, intenţionez să candidez pentru preşedinţia PNL Sălaj. Totuoşi, singurul lucru pe care vreau să-l declar este că îmi exprim dorinţa ca, odată cu această candidatură, se va dinamiza şi partidul”, ne-a mărturisit Mirel Taloş. Parlamentarul a adăugat că nu doreşte să facă alte afirmaţii, în presă, pe marginea candidaturii sale, preferând ca motivaţia deciziei luate să o expună doar în interiorul partidului.
La rândul său, actualul preşedinte al PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, a subliniat că nu se teme de competiţie în interiorul partidului, ci dimpotrivă. “Conform Statutului, este dreptul fiecăruia să candideze. Este un lucru absolut normal şi democratic, totodată. Totuşi, una dintre problemele domnului Mirel Taloş, vizavi de această posibilă candidatură, este că PNL Sălaj nu poate fi condus din funcţia de preşedinte trecând doar o dată pe săptămână prin judeţ”.
Surse din cadrul PNL Sălaj susţin că, în ultimele luni, au mai cochetat cu ideea de a candida la preşedinţia PNL Sălaj atât Ioan Barou, primarul comunei Bocşa, cât şi Dorel Oros, directorul delegat al Direcţiei Silvice Cluj. Rămâne de văzut dacă aceştia vor trece de la intenţie la faptă.
Alegerile pentru desemnarea noii conduceri a PNL Sălaj vor avea loc duminică, 7 iulie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sălaj. Alături de cei aproximativ 300 de delegaţi din judeţ, la eveniment sunt aşteptaţi sî participe şi preşedinţii liber