Agentul George Ciobanu, unul dintre cei doi şoferi ai autocarului prăbuşit în Muntenegru, a fost jelit, ieri, de sute de apropiaţi. Sirenele puternice ale Poliţiei, care au însoţit cortegiul, au zguduit cartiere întregi.

Ca o coincidenţă sumbră, poliţistul George Ciobanu (45 de ani) nu a mai reuşit să treacă de ultima cumpănă a vieţii sale, fiind condus, ieri, între patru scânduri, din faţa casei, de pe strada Cumpenei din Voluntari, judeţul Ilfov, către cimitir. Sirenele dubelor Poliţiei, care s-au auzit încontinuu, zeci de minute, prelungeau parcă durerea familiei sfâşiate de moartea bărbatului.

Încă de dimineaţă, maşinile Serviciului de Intervenţie Rapidă a Poliţiei Capitalei, acolo unde era angajat, de 22 de ani, George Ciobanu, dar şi zeci de vecini curioşi au început să se adune în faţa casei îndoliate. Fostul şofer al autocarului groazei din Muntenegru era un om iubit şi respectat.

„Tot timpul îţi sărea în ajutor“, îşi amintesc cei dragi. „Mă întreb pentru ce mai merită să lupţi. Te agiţi toată viaţa şi pentru ce? Aşa cum vii, la fel pleci“, îşi spunea în şoaptă una dintre femeile venite să-şi ia adio de la cel mort. „Îi ştiu de 22 de ani. Niciodată, George nu m-a refuzat, orice l-am rugat. Avea carnet pe toate categoriile de şofat, mai pleca cu autocarul şi cu o echipă de fotbal, cu colegii. Conducea şi la intervenţii, conducea orice, oricând. Ţin minte, când pleca din ţară, îşi spăla maşina cu grijă, o verifica pentru ca totul să fie în regulă“, povesteşte un apropiat.

„Să nu mă părăseşti de tot!“

Din când în când, în dreptul intrării în casă se vedea chipul sfâşiat de tristeţe al fiului de 21 de ani pe care George Ciobanu l-a lăsat în urmă. Băiatul, amuţit de lacrimi, se desprindea cu greu, pentru puţine minute, de sicriul tatălui său. Drumul dinspre casa familiei Ciobanu şi Cimitirul Andronache, din Voluntari, a fost un