Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, spune că este mai sărac cu aproximativ 100.000 de lei. Potrivit declaraţiei de avere pe anul 2012, acesta a obţinut venituri din indemnizaţia de la Camera Deputaţilor şi CJ Cluj.
Astfel, venitul anual încasat de Horea Uioreanu de la Camera Deputaţilor s-a ridicat la 27.365 de lei, în timp ce din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Uioreanu a câştigat 27.554 de lei.
"M-am mai sărăcit cu ceva bani, am avut noroc că anul trecut am reuşit să vând o parcelă de teren din proprietatea proprie şi a fost singura mea reuşită, dar a fost bună să plătesc o parte din datorii, nu de alta. Deci anul trecut a fost unul dintre cei mai slabi ani pe care i-am avut", a recunoscut Uioreanu.
În declaraţia de avere a preşedintelui CJ Cluj apar şi veniturile soţiei sale. Elena Uioreanu a câştigat în 2012 ca şi coordonator al filialei Cluj al Institutului de Management Asigurări Bucureşti suma de 38.700 lei, iar ca şi expert POSDRU a primit peste 22.000 de lei. În perioada ianuarie-aprilie 2013, soţia lui Horea Uioreanu a câştigat puţin peste 75.000 lei din cele două joburi.
La aceste venituri se adaugă suma de peste 4.000 de lei, indemnizaţii pentru ocuparea funcţiilor de consilier local şi deputat.