Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE a dat unda verde Serbiei pentru a incepe negocierile de aderare

Publicat in Ziarul Profit - Arges, vineri 28 iunie 2013 ·

Liderii Uniunii Europene i-au dat vineri unda verde Serbiei pentru a incepe, pana in ianuarie 2014, negocierile de aderare, informeaza Reuters. Decizia vine ca o recompensa pentru acordul Belgradului de imbunatatire a relatiilor cu Kosovo, semnat in aprilie.

Liderii UE sunt de acord ca Bruxelles-ul sa lanseze negocieri cu Kosovo pe tema unui acord de asociere, care acopera zonele de comert, economie si relatii politice si reprezinta un pas catre statutul de membru.

Discutiile cu Serbia vor incepe pana cel mai tarziu ianuarie 2014.

“Ne aflam la un moment istoric pentru Balcani si pentru Europa ca intreg. Aceste decizii sunt un rezultat imediat al curajosului acord intre Belgrad si Pristina din aprilie”, a declarat Herman Van Rompuy, Presedintele Consiliului European, intr-o conferinta de presa.

Serbia doreste sa desfasoare negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeana in “patru, cinci ani” si nu in zece ani, a declarat miercuri premierul sarb Ivica Dacic.

“Nu dorim ca aceste negocieri sa dureze zece ani, speram mai degraba patru sau cinci ani”, a declarat Dacic, la finalul unor intalniri avute la Bruxelles cu oficiali europeni.

O asemenea durata ar fi relativ scurta, in conditiile in care Croatia va deveni la 1 iulie cel de-al 28-lea membru UE dupa aproape opt ani de la deschiderea negocierilor in octombrie 2005.

Premierul sarb a cerut sefilor de stat si de guvern sa decida in mod oficial deschiderea negocierilor in cadrul summitului lor de joi si vineri.

“Fara indoiala, am facut un imens pas inainte”, a subliniat Ivica Dacic, referindu-se la semnarea, la 19 aprilie, sub egida UE, a unui acord de normalizare a relatiilor intre Serbia si Kosovo, dupa luni de negocieri dificile.

“Puteti fi siguri ca Serbia va face totul pentru accelerarea reformelor, nu mai vrem sa pierdem timpul, apartinem familiei europene”, a dat

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 26 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum 18 minute
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 24 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 59 minute
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că „minte și dezinformează” la o săptămână după ce a atacat-o pe Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Compania de stat Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că „minte și dezinformează” privind lipsa apei calde în mai multe sectoare din București. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și Claudi

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°