Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu face schimb cu BCR pentru a amenaja Pinacoteca Capitalei, într-o clădire de pe Lipscani. Diferenţa pentru transfer: peste cinci milioane de euro

Publicat in Adevarul, vineri 28 iunie 2013 ·

Consiliul General al Capitalei a avizat vineri proiectul de hotărâre care stabileşte ca municipalitatea să facă un schimb de clădiri cu Banca Comercială Română pentru înfiinţarea Pinacotecii Bucureştiului pe strada Lipscani. Pentru a finaliza schimbul, Primăria Capitalei va achita o diferenţă de 5,78 de milioane de euro.

Astfel, potrivit Mediafax, în expunerea de motive a proiectului de hotărâre aprobat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) se arată că pentru realizarea programului multianual Pinacoteca Municipiului Bucureşti era necesară identificarea unei clădiri în care să fie expus patrimoniul de artă al Pinacotecii.

Patrimoniul Pinacotecii, una dintre aşezămintele de cultură cu tradiţie din Capitală, este constituit din 2.546 de lucrări de pictură românească şi europeană, 402 lucrări de sculptură, 87 de lucrări de artă decorativă, 2.445 de lucrări de grafică, care în prezent este oferit publicului "în expoziţii temporare şi în spaţii care aparţin altor instituţii".

Pentru a rezolva această problemă a spaţiului pentru expoziţii a fost identificat imobilului din strada Lipscani numărul 18-20, din Sectorul 3, care este o clădire monument istoric din grupa A, proprietate privată a Băncii Comerciale Române (BCR).

Municipalitatea şi-a exercitat dreptul de preempţiune asupra imobilului din strada Lipscani şi va da la schimb un teren situat în Calea Victoriei numărul 15.

Peste cinci milioane de euro, achitate de PMB pentru clădirea din Lipscani

În vederea schimbului a fost făcut un raport de evaluare care a stabilit că valoarea de piaţă a terenului construit în suprafaţă de 4.210 metri pătraţi din Calea Victorie este de 8.147.000 de euro, iar valoarea construcţiei, cu terenul aferent, din strada Lipscani numărul 18-20, care are parter, două etaje şi pod, este de 13.933.000 de euro.

Potrivit raportului de evaluare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 7 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 11 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 14 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 11 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 12 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 9 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 7 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 10 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°