Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie de la "Salvaţi Roşia Montană" a strivit o roşie pe tableta pe care Şova o avea în mână: "E un dar pentru dumneavoastră"

Publicat in Mediafax, vineri 28 iunie 2013 · ·

O activistă a Mişcării "Salvaţi Roşia Montană" a intrat, vineri, în sala de la Prefectura Cluj în care Dan Şova susţinuse o conferinţă de presă şi, în timp ce acesta era încă aşezat pe un fotoliu, femeia a strivit o roşie pe tableta şi pe documentele pe care ministrul le ţinea în mână.

Ramona Duminicioiu, activistă în cadrul Mişcării "Salvaţi Roşia Montană", a intrat, vineri, în sala de la Prefectura Cluj unde ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, tocmai încheiase o conferinţă de presă.

Şova era încă aşezat pe fotoliul din care vorbise cu jurnaliştii şi avea în mână o tabletă şi mai multe documente aşezate sub aceasta. Văzând-o că se apropie, ministrul a zâmbit, iar tânăra a scos dintr-o pungă, în timp ce vorbea cu el, o roşie, pe care a strivit-o cu mâna pe tableta ministrului.

"E un dar de la Roşia Montană pentru dumneavoastră, pentru că ştiu că participaţi, sperăm să stopaţi toate ilegalităţile pe care le faceţi şi să nu participaţi la acest proiect ilegal", i-a spus Duminicioiu lui Şova.

Ministrul s-a ridicat de pe fotoliu, s-a scuturat pe mânecile sacoului, continuând să zâmbească, în timp ce prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, a luat repede tableta şi documentele pentru a le curăţa.

Prefectul a vrut iniţial să pună documentele şi tableta pe jos, în spatele unui fotoliu, moment în care ministrul a mers şi şi-a recuperat tableta, curăţând-o şi îndreptându-se apoi spre jurnalişti pentru declaraţii.

Dan Şova a afirmat, legat de incident, că "fiecare face cum crede", în timp ce prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, a catalogat gestul drept "o mizerie".

Femeia a susţinut, ulterior, că a fost vorba despre "un gest civic" prin care nu a făcut niciun rău.

"Fac parte din Mişcarea «Salvaţi Roşia Montană». Ne opunem proiectului de la Roşia Montană, iar domnul Şova a fo

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°