Alexandru Mușina a fost un cititor redutabil de ficțiune speculativă. Cu siguranță, lecturile sale de gen au fost mai mult decît un divertisment, fiindcă în proiectul său cultural și literar, literatura de masă, de consum a fost înțeleasă ca noul folclor. Alexandru Mușina nu mai gîndea în categorii de „literatură mare“ și „subliteratură“. Cine i-a citit cărțile și l-a auzit vorbind știe că una dintre temele discursului său, chiar la nivel pedagogic, a fost semnalarea lipsei unei puternice literaturi de consum autohtone, lipsă care duce în primul rînd la reducerea numărului de cititori pentru întreaga literatură română și, în al doilea rînd, la „colonizarea“ spațiului literar românesc cu traduceri care acoperă lipsa, dar o și întrețin. În generația sa poetică și literară, Alexandru Mușina nu a fost singular în extinderea lecturilor de gen și nici în folosirea lor ca sursă de inspirație. Mircea Opriță, în Anticipația românească, identifică tropi ai ficțiunii speculative folosiți de numele centrale din literatura română, inclusiv cele ale generației ’80. Iar pentru cine își aduce aminte propriu-zișii ani ’80, articolele și eseurile lui Radu G. Țeposu, Dan Petrescu și Sorin Antohi aveau aceeași atitudine estetică față de SF-ul românesc ca față de toate celelalte litere românești, dacă se poate formula așa.

Dețin trei dovezi pentru apropierea dintre Alexandru Mușina și ficțiunea speculativă, apropiere care depășește simplul divertisment, fără a-l exclude. În octombrie 1986, apariția Almanahului Anticipația a fost așteptată și apoi discutată cu multă pasiune în cenaclurile și cluburile SF din toată țara. La Brașov, cenaclul de gen se numea „Antares“ și își avea întîlnirile în Casa de Cultură a UTC-ului, azi Oficiul Forțelor de Muncă. La întrunirea unde s-a comentat Almanahul Anticipația 1987 și unde nuvela Ne vom întoarce pe Herbwue, a lui Alexandru Ungureanu,