Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât plăteşte primarul Oprescu pentru Pinacoteca oraşului

Publicat in Romania Libera, vineri 28 iunie 2013 ·

Primăria Capitalei va schimba un imobil din Calea Victoriei cu o clădire monument istoric de pe strada Lipscani, proprietate a BCR, pentru a amenaja Pinacoteca Municipiului Bucureşti şi va plăti la schimb o diferenţă de 5,78 milioane de euro, potrivit unui proiect aprobat vineri în CGMB, informează Mediafax.

În expunerea de motive a proiectului de hotărâre aprobat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) se arată că pentru realizarea programului multianual Pinacoteca Municipiului Bucureşti era necesară identificarea unei clădiri în care să fie expus patrimoniul de artă al Pinacotecii, care este constituit din 2.546 de lucrări de pictură românească şi europeană, 402 lucrări de sculptură, 87 de lucrări de artă decorativă, 2.445 de lucrări de grafică, care în prezent este oferit publicului "în expoziţii temporare şi în spaţii care aparţin altor instituţii".

Astfel, a fost identificat imobilului din strada Lipscani nr. 18-20, din Sectorul 3, care este o clădire monument istoric din grupa A, proprietate privată a Băncii Comerciale Române (BCR). Municipalitatea şi-a exercitat dreptul de preempţiune asupra imobilului din strada Lipscani şi va da la schimb un teren situat în Calea Victoriei nr. 15.

În vederea schimbului a fost făcut un raport de evaluare care a stabilit că valoarea de piaţă a terenului construit în suprafaţă de 4.210 metri pătraţi din Calea Victorie este de 8.147.000 de euro, iar valoarea construcţiei, cu terenul aferent, din strada Lipscani nr. 18-20, care are parter, două etaje şi pod, este de 13.933.000 de euro.

Potrivit raportului de evaluare, diferenţa dintre cele două obiective, de 5.786.000 de euro, constituie contravaloare sultei care trebuie achitată atunci când va fi efectuat schimbul de proprietăţi.

Pe terenul situat în Calea Victoriei nr. 15, aflat în proprietate municipiului Bucureşti, este o construcţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

MAE Șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 14 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°