Duelul America de Sud - Europa programează mâine, pe celebra „Maracana” din Rio de Janeiro, un meci de zile mari, în care campioana mondială vrea să scrie istorie Sursa: REUTERS
Naţionalele Braziliei şi Spaniei se întâlnesc luni dimineaţă (de la ora 1.00, în direct la TVR 1) în finala Cupei Confederaţiilor la fotbal. Este cel mai aşteptat duel din ultimii ani în fotbalul mondial. Este confruntarea dintre „cea mai bună echipă din lume, Spania, şi cea mai titrată naţională din istorie, de cinci ori campioană mondială, Brazilia”, spun jurnaliştii de la Marca. Spania, campioana mondială şi europeană în exerciţiu, e la un pas de a scrie istorie.
În cazul unei victorii, fie ea şi la loviturile de departajare aşa cum s-a întâmplat în semifinala cu Italia de joi seară (scor 7-6), Spania ar deveni prima echipă din istorie care ar deţine cele trei titluri (Cupa Mondială, Campionatul European şi Cupa Confederaţiilor) în acelaşi timp. Victoria din semifinala cu Italia a isterizat Spania. Momentul în care Jesus Navas a transformat penalty-ul decisiv a fost urmărit de 13.932.000 de telespectatori, reprezentând cel mai vizionat moment al anului în Spania!
La casele de pariuri, Spania e favorită. Un succes al ibericilor mâine noapte pe „Maracana” are o cotă de 1,80, în timp ce triumful naţionalei ţării gazdă, Brazilia, e cotat la 1,90. Brazilia nu îşi poate permite luxul să piardă un asemenea meci în faţa propriilor suporteri cu mai puţin de un an înaintea Cupei Mondiale. Pentru sud-americani, aceasta e cea de-a cincea finală în Cupa Confederaţiilor (a treia consecutivă), competiţie pe care au cucerit-o de trei ori.
Tot mai mulţi brazilieni protestează în stradă împotriva celor două competiţii majore găzduite de ţara lor, Cupa Confederaţiilor şi Campionatul Mondial. Este de aşteptat ca mâine, pe străzile din Rio de Janeiro, protestatarii să manifesteze din nou.