PDL a decis să iniţieze Coaliţia pentru Constituţia Cetăţenilor, Constituţie pentru România, nu pentru USL, a anunţat liderul PDL Gheorghe Flutur într-un comunicat de presă.
El arată că PDL consideră că, prin această variantă de Constituţie, nici măcar nu mai putem vorbi astăzi de revizuirea Constituţiei, este una post-traumatică, una resentimentară, extrem de periculoasă pentru democraţia din România.
Sursa citată subliniază că mai mult de jumătate din amendamentele depuse de către USL-işti se referă la reducerea prerogativelor preşedintelui României, pe care nici mai mult nici mai puţin îl scot şi din puterea executivă. „Practic, am ajuns la a defini o republică aproape parlamentară, spun aproape parlamentară pentru că le-a fost frică să-l aleagă pe preşedinte prin votul Parlamentului, ştiind că, în marea lor majoritate, peste 80% dintre români doresc să-şi aleagă preşedintele” susţine Flutur.
Liderul PDL consideră că majoritatea USL şi-a subordonat şi încearcă să subordoneze, prin acest proiect de Constituţie, toate instituţiile statului, ceea ce demonstrează că acţiunile lor de astă vară nu au fost deloc întâmplătoare şi acum, în linişte, încearcă să ajungă la acelaşi rezultat.
„Curtea Constituţională nu mai poate ataca nicio hotărâre a Parlamentului. Preşedintele României a rămas o instituţie golită de prerogative. Justiţia primeşte un căpăstru de la majoritatea USL, ea trebuie să ceară cuminte acceptul conducătorului suprem care este majoritatea parlamentară, aşa se şi defineşte forul suprem de dezbatere şi de decizie politică. Oricine intră în contradicţie cu Parlamentul, cu majoritatea parlamentară, de fapt nu mai are câştig de cauză. Poporul nu mai poate iniţia un referendum dacă nu este de acord Parlamentul, indiferent câţi cetăţeni români doresc să apeleze, într-un moment sau altul, la referendum” arată liderul PDL.
Gheo